Chinezii vor scoate la suprafață feribotul sud-coreean scufundat în 2014

Publicat: 20 08. 2015, 08:11
Actualizat: 06 11. 2015, 21:02

Guvernul Coreei de Sud a acordat un contract în valoare de 73 de milioane de dolari unui consorțiu condus de compania de stat chineză Shanghai Salvage pentru aducerea la suprafață a feribotului Sewol. Compania a fost implicată în ridicarea epavei unei nave scufundate în Fluviul Yangtze, un accident soldat cu peste 400 de morți.

Compania a trimis deja o barjă la locul naufragiului, unde 150 de scafandri și alți angajați vor lucra pentru aducerea la suprafață a feribotului sud-coreean.

Un scafandru a studiat miercuri condițiile din zona în care se află epava, a comunicat Ministerul sud-coreean al Oceanelor și Pescuitului.

Feribotul Sewol s-a scufundat în aprilie 2014 în Marea Galbenă, la 1,5 kilometri în largul localității Donggeochado.

Din epavă au fost scoase 295 de cadavre, iar nouă victime sunt în continuare dispărute. Majoritatea victimelor erau elevi de liceu.