Cinci militari NATO au murit în Afganistan

Publicat: 10 06. 2014, 12:58

Dacă se va confirma că au fost uciși în același incident, aceasta va fi cea mai mare pierdere pentru NATO de la moartea a cinci militari britanici în aprilie, în urma unui accident de elicopter Lynx în provincia Kandahar, bastion al rebelilor talibani din sudul țării.

România mai are aproximativ 950 de militari în Afganistan, cei mai mulți fiind în sudul țării. 25 de militari români și-au pierdut viața în teatrele de operații din Irak și Afganistan. În total, circa 40.000 de soldați din țara noastră au fost rotiți în aceste zone de conflict.

Potrivit unor oficiali afgani, cei cinci militari ar fi murit în timpul unui bombardament accidental al forțelor străine.

„Cinci militari ai forței internaționale au fost uciși ieri (luni) în sudul Afganistanului”, a anunțat Isaf într-un comunicat.

Doi oficiali afgani au afirmat însă că aceștia au fost uciși într-un atac aerian al coaliției care a lovit din greșeală aliații în cadrul unei operațiuni împotriva insurgenților talibani din provincia Zabul (sud).

„Forțele noastre erau implicate în luptă împotriva insurgenților (…) când militarii străini au solicitat susținere aeriană, care (i-)a bombardat din greșeală”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei afgane, Mohsin Khan.

Un militar afgan a fost ucis în acest bombardament, a adăugat el.

„Cinci soldați ai NATO au fost uciși într-un bombardament al propriilor lor forțe”, a confirmat șeful poliției provinciale, Ghulam Sakhi Roghlewani.

Întrebat despre acest lucru, un purtător de cuvânt al coaliției a refuzat să confirme că militarii NATO au fost victimele unui atac aerian accidental. „O anchetă este în curs”, a declarat el.

Dacă se va confirma că au fost uciși în același incident, aceasta va fi cea mai mare pierdere pentru NATO de la moartea a cinci militari britanici în aprilie, în urma unui accident de elicopter Lynx în provincia Kandahar, bastion al rebelilor talibani din sudul țării.

Trupele NATO au încheiat în iunie 2013 transferul controlului securității către forțele afgane, de atunci asigurând doar misiuni de formare și susținere, în special aeriene.

Potrivit site-ului independent icasualities.org, circa 3.444 de militari ai ISAF au fost uciși de la începutul operațiunilor în Afganistan, la sfârșitul lui 2001, declanșate după atentatele din 11 septembrie din Statele Unite.

Majoritatea celor 50.000 de militari ai coaliției vor părăsi Afganistanul până la sfârșitul anului, o retragere care generează temeri privind o nouă intensificare a violențelor într-o țară în care talibanii rămân puternici, în pofida celor 12 ani de prezență militară occidentală.