Cinci olandezi au încercat să ajungă în Siria, pentru a se alătura Statului Islamic. Ce s-a întâmplat pe drum

Publicat: 29 03. 2015, 21:48

Cei cinci cetățeni olandezi, suspectați că intenționau să se alăture combatanților extremiști care luptă împotriva regimului de la Damasc, au fost reținuți sâmbătă, se arată într-un comunicat al armatei turce.

Mii de străini s-au alăturat organizației extremiste sunnite Stat Islamic (SI) și altor grupări radicale din Siria, mulți dintre ei traversând granița dintre Turcia și Siria.

Turcia a fost acuzată în repetate rânduri că a susținut grupări rebele radicale, inclusiv SI, pentru a se opune regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, bestia neagră a Ankarei.

Însă Turcia s-a apărat de aceste acuzații și a dat asigurări că și-a consolidat măsurile de control la frontierele sale.

Recent, autoritățile turce au arestat 16 islamiști indonezieni care încercau să ajungă în Siria pentru a deveni membri ai SI.