Cine a fost Boris Nemțov, criticul înverșunat al lui Putin împușcat mortal vineri la Moscova

Publicat: 28 02. 2015, 08:23
Actualizat: 28 02. 2015, 13:54

El era, de asemenea, cercetător domeniul nuclear, un ecologist și tatăl a patru copii.

Nemțov a fondat numeroase mișcări de opoziție după ce a părăsit Parlamentul rus în 2003 și a fost copreședintele Partidului Republican – Partidul Libertății Poporului din 2012.

El a fost un critic vocal și proeminent al lui Putin, denunțându-l pentru participarea Rusiei la criza din Ucraina, pentru deteriorarea situației economice și pentru corupția care a înconjurat pregătirea Jocurilor Olimpice de la Soci din 2014.

Nemțov era un membru de seamă al mișcării liberale Solidarnost.

Alături de alte figuri de opoziție, Aleksei Navalnîi și Gary Kasparov (fost campion la șah), Nemțov a jucat un rol proeminent în marșurile opoziției din Moscova după alegerile controversate din 2011. El a fost arestat pentru participarea la aceste proteste și a fost deținut în 2011 timp de 15 zile.

În pofida faptului că era un membru proeminent al opoziției, el nu era mereu de acord cu opoziția liberală fracturată a Rusiei. În 2011, potrivit unor înregistrări, el îi numea pe susținătorii opoziției „hamsteri” și „pinguini speriați”, dar aceste afirmații ale sale nu au provocat scindări masive.

Nemțov a candidat pentru prima dată în 1989, fără succes, înainte de a fi ales în Parlamentul rus în 1990. El i-a fost alături lui Boris Elțîn atunci când președinția acestuia era vizată de critici în 1991, iar Elțîn l-a recompensat pentru loialitatea lui cu un post de guvernator regional la Nijnîi Novgorod. Nemțov era tânăr și elocvent, vorbea fluent engleza și știa cum să se descurce în fața presei, iar Nijnîi Novgorod a devenit un model pentru investitorii străini în Rusia.

Nemțov a devenit rapid unul dintre cei mai proeminenți politicieni din Rusia și observatorii speculau că Elțîn îl vede drept succesorul său. În 1997, Elțîn l-a numit vicepremier pentru reforma economică, dar Nemțov a ajuns să regrete numirea, pentru că aceasta prevestea începutul declinului său politic.

Orice ambiții prezidențiale pe care le avea au fost subminate de criza economică din august 1998, care l-a costat postul în Guvern.

În 1999, Nemțov a fondat Uniunea Forțelor de Dreapta (SPS), alături de câțiva liberali ca Anatoli Ciubais și Igor Gaidar. Inițial, partidul părea să aibă un succes moderat, obținând aproximativ 10 la sută din voturi la alegerile din decembrie și formând o facțiune influentă în Parlamentul rus. Dar în următorii ani, atitudinea SPS față de noul președinte al Rusiei, Vladimir Putin, a evoluat de la sprijinul condiționat la opoziție deschisă, iar partidul și-a pierdut susținătorii.

În alegerile din 2003, SPS nu a mai reușit să obțină 5 la sută din voturi pentru a intra în Parlament. Nemțov a demisionat din funcția de lider al SPS și a urmat o carieră în afaceri, încercând zadarnic să reunească liberalii ruși, dezorganizați total după catastrofa din alegeri.

El a devenit o figură proeminentă a opoziție încă o dată în 2011, dar a ieșit din luminile reflectoarelor în ultimii ani. Cu toate acestea, deși nu mai este considerat o parte a politicii de prim-plan a Rusiei, uciderea lui a șocat multe persoane în țară.

Un miting al opoziției planificat pentru duminică va avea loc, dar moartea lui Nemțov este văzută în mod indubitabil drept o avertizare de către criticii lui Putin.

Kasparov a declarat că vărsarea de sânge era inevitabilă în „atmosfera de ură și violență” creată de președintele Putin. Mesajul este clar, a adăugat el: „Opune-i-te lui Putin și viața ta valoarează mult prea puțin”.