Cine este oligarhul ucrainean vizat în atentatul de la Monaco. A fugit de război pe Riviera Franceză și era pe lista de sancțiuni a lui Zelenski
Pentru mai bine de două decenii, numele lui Vadim Iermolaev a fost asociat direct cu dezvoltarea radicală a orașului Dnipro și cu elita financiară a Ucrainei. Fondator al gigantului industrial Alef Corporation și prezent în clasamentele Forbes, Iermolaev a fost considerat la început un vizionar imobiliar și omul care a schimbat înfățișarea orașului ucrainean. Cu toate acestea, recent, imaginea sa publică s-a mutat de pe paginile revistelor de business în anchetele jurnaliștilor de investigație și pe listele de sancțiuni ale lui Volodimir Zelenski.
În anul 2021, revista Forbes estima averea lui Vadim Iermolaev la aproximativ 220 de milioane de dolari, plasându-l în topul celor mai bogați ucraineni, deși în anii anteriori războiului activele sale au fost evaluate și la aproape 800 de milioane de dolari. Cu toate acestea, după începutul invaziei rusești în Ucraina în 2022, cuantumul averii acestuia nu a mai fost făcut public.
După ce a renunțat la cetățenia ucraineană în favoarea celei cipriote, viața oligarhului ucrainean a devenit un cumul de controverse. Numele lui a fost direct asociat cu înghețarea activelor sale de către Kiev pentru presupusele legături economice cu Crimeea ocupată de ruși, de includerea sa în „Batalionul Monaco” și de recentul incident de pe Coasta de Azur unde a fost direct vizat de un atentat cu bombă.
Cum a ajuns pe lista de sancțiuni a lui Zelenski
În decembrie 2023, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a impus sancțiuni oficiale pe o durată de 10 ani împotriva lui Iermolaev. La acel moment, decizia a fost motivată de continuarea activităților economice și plata de taxe în Crimeea ocupată de ruși, acolo unde avea afaceri în domeniul producției de vin cu firma Alef-Vinal.
Invazia rusă nu a părut să-i fi afectat stilul de viață al acestuia deoarece o echipă de jurnaliști de la Ukrainskaia Pravda l-a filmat în timp ce cobora dintr-un Bentley în Monte Carlo. Deși se refugiase în Europa de ceva timp, mașina pe care o conducea era încă înmatriculată în regiunea Dnipropetrovsk, regiunea sa natală. Anchetele SBU, dar și cele ale jurnaliștilor, au arătat că Iermolaev a continuat să lucreze cu rușii după anexarea Peninsulei Crimeea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Iermolaev, nume de seamă din „Batalionul Monaco”
După ce a început invazia rusă în Ucraina, SBU și jurnaliștii ucraineni au lansat o investigație care a vizat 84 de cetățeni ucraineni care au fugit de război pe Riviera Franceză. În ancheta demarată de autoritățile ucrainene, acești oligarhi, politicieni și oameni de afaceri influenți, considerați refugiați VIP, au fost denumiți peiorativ „Batalionul Monaco”. Aflați în exil, numele lor au fost adesea asociate cu sancțiunile internaționale, proprietăți imobiliare impunătoare pe Riviera Franceză, iahturi luxoase, legături cu Vladimir Putin și în unele cazuri morți suspecte.
Printre numele importante din acest „Batalion Monaco”, pe lângă Vadim Iermolaev, se numără frații Ihor și Hrihory Surkis, miliardari influenți și figuri cheie ai fotbalului ucrainean; Vadim Stolar, deputat ucrainean și unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Kiev; Ihor Abramovîci, deputat ucrainean; Volodîmîr Skorobahaci, om de afaceri influent și oficial regional din Harkov.
Un alt nume surpriză pe lista întocmită de jurnaliștii de la Ukrainskaia Pravda se numără și Oleksii Arestovîci, fost ofițer de informații și fost consilier al lui Volodimir Zelenski. Acesta a ieșit în evidență în prima fază a invaziei ruse din 2022, când a acționat ca purtător de cuvânt neoficial al Kievului. După ce a plecat din administrația de la Kiev în ianuarie 2023, Arestovîci a devenit din aliat de bază al lui Zelenski în cel mai acerb critic al acestuia. Jurnaliștii de investigație l-au surprins în repetate rânduri pe acesta în locații exclusiviste din Monaco.
Numele lui Iermolaev menționat într-un proces de spălare de bani în Estonia
Vadim Iermolaev a fost coproprietar al Versobank, o instituție financiară din Estonia a cărei licență a fost suspendată de Banca Centrală Europeană în martie 2018 pentru că încălcase sistematic legislația anti-spălare de bani. Aproximativ 87% din depozitele efectuate la sucursalele Versobank din Estonia proveneau de la cetățeni nerezidenți.
Activitățile de spălare de bani au fost un flagel pentru această țară din Europa de Est, ale cărei autorități au estimat că peste șapte miliarde de euro în active rusești au trecut prin băncile sale între 2012 și 2017 înainte de a dispărea în Europa de Vest.
Șeful serviciilor de informații financiare din Estonia, Madis Reimand, a descris modul de operare bine pus la punct al acestei operațiuni de spălare de bani din Estonia: companiile rusești cumpărau diverse acțiuni și obligațiuni, apoi le transferau către companii sau persoane fizice (în principal nerezidenți) cu conturi la bănci estoniene. Valorile mobiliare erau apoi vândute, permițând transferul veniturilor către alte țări. Versobank, deținută de Iermolaev, era suspectată a fi unul dintre mecanismele acestei mașini financiare.
Vadim Iermolaev, ținta directă a unui atentat cu bombă
Pe 29 iunie, Monaco a fost zguduit de un atac cu bombă în premieră pentru acest principat, unde a fost vizat în mod direct Vadim Iermolaev și familia acestuia. Potrivit declarațiilor oficialilor, un bărbat suspect a plasat un rucsac în holul unui complex rezidențial de lux. Dispozitivul exploziv încărcat cu șuruburi și alice pentru a provoca daune maxime, a fost detonat în jurul orei 21:00. În urma deflagrației, Vadim Iermolaev și soția sa au suferit răni grave, în timp ce un adolescent de 13 ani, fiul acestora, a suferit răni mai ușoare.
Atentatul de luni seara din Monaco este unul unic întrucât în istoria modernă a statului monegasc nu au avut loc atentate teroriste sau cu bombă, fiind recunoscut la nivel internațional drept unul dintre cele mai sigure și stricte jurisdicții din lume.
La o primă apreciere, Vadim Iermolaev a fost ținta atentatului deoarece era considerat de autoritățile și opinia publică din Ucraina drept un trădător de țară și un colaborator economic al Rusiei. Cu toate acestea, în prezent nu există informații potrivit cărora atentatul ar fi fost comandat de la Kiev.