CIOCNIRI între poliție și manifestanți la Istanbul

Publicat: 01 05. 2014, 11:20
Poliția turcă a dispersat, joi, cu tunuri de apă și gaze lacrimogene sute de manifestanți care încercau să sfideze interdicția de a se reuni de 1 Mai în piața Taksim din Istanbul, emblematică pentru protestele antiguvernamentale în Turcia, relatează AFP.

Noi confruntări la Instanbul, între protestatarii din Piața Taksim și forțele de ordine. Poliția a intervenit, joi, cu tunuri de apă și gaze lacrimogene, încercând să disperseze sute de manifestanți care încercau să sfideze interdicția de a se reuni de 1 Mai în piața Taksim din Istanbul, emblematică pentru protestele antiguvernamentale în Turcia, relatează AFP.

Scutierii au luat cu asalt, cu ajutorul unor vehicule echipate cu tunuri cu apă, manifestanții care încercau să forțeze barajele din cartierul Besiktas pentru a ajunge în piața Taksim vecină, a constatat un jurnalist al AFP.

Zonele din jurul centrului european al metropolei turce au fost transformate în tabără fortificată și zeci de mii de polițiști – până la 40.000 potrivit presei turce – erau mobilizate pentru a opri accesul.

Sindicatul Türk-Is a primit însă autoritzația de a depune, în piața Taksim, jerbe în memoria celor 34 de persoane ucise în timpul unei manifestații organizate la 1 Mai 1977, când manifestanți neidentificați au tras în aer, provocând panică.

Sindicatul a organizat o altă reuniune de 1 Mai la Istanbul în piața Kadikoy, nucleu al opoziției situat pe malul asiatic al Istanbulului.

Transportul în comun este paralizat în acest oraș tentacular cu peste 13 milioane de locuitori, autoritățile blocând străzile, suspendând serviciile de feribot și închizând stațiile de metrou pentru a face față mulțimii de manifestanți de pe cele două maluri ale Bosforului.

Premierul Recep Tayyip Erdogan a avertizat manifestanții săptămâna trecută să „renunțe la speranța” că vor putea merge în piața Taksim, dar militanții de stânga și sindicaliștii sunt hotărâți să sfideze această interdicție.

Guvernatorul Istanbulului, Huseyin Avni Mutlu, a justificat miercuri interdicția manifestațiilor invocând amenințări din partea unor „grupări teroriste ilegale”, care ar putea planifica tulburări în piața Taksim.

Anul trecut au avut loc ciocniri violente între poliție și manifestanți cu ocazia Zilei Muncii, după o interdicție similară, urmată de manifestații la care au participat numeroase persoane.