Comisia Europeană salută avansarea acțiunilor în sensul fabricării de produse sustenabile și cu o durată mai mare

Publicat: 05 12. 2023, 18:00
Actualizat: 05 12. 2023, 18:05

Comisia Europeană a salutat acordul preliminar la nivelul Uniunii Europene privind noi reglementări comunitare care să stimuleze fabricarea de produse sustenabile, care să poată fi reparate și să aibă o durată mai îndelungată de utilizare, vicepreședintele instituției, Maros Sefcovic, afirmând că pe piața comunitară vor apărea bunuri ”mai eficiente din punct de vedere energetic”.

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind reglementări care să impună ”cerințe de ecodesign pentru produse sustenabile”.

”Primul element care face un produs ecologic este creierul care îl concepe. Prin acordul de astăzi, vrem să ne asigurăm că toate dimensiunile sustenabile ale fabricării produselor sunt luate în considerare din prima etapă a concepției”, a declarat Jordi Hereu i Boher, ministrul Industriei și Turismului din Spania, țară care exercită Președinția semestrială a Consiliului UE.

Produsele vor trebui să fie mai eficiente din punctul de vedere al resurselor și energiei, dar și mai durabile, mai sigure, reutilizabile, reparabile, reciclabile și ușor de întreținut.

”Sunt foarte bucuros că am ajuns la un acord provizoriu asupra propunerilor centrale privind Acordul Ecologic European, privind Planul de Acțiune pentru Economia Circulară și privind Reglementarea de Ecodesign și Produse Sustenabile. Reglementarea va asigura că produsele de pe piața UE sunt mai eficiente din punct de vedere energetic, durabile, reutilizabile, reparabile, reciclabile și fabricate din ce în ce mai mult din materiale reciclabile. Este o oportunitate imensă pentru companii și pentru consumatori, reprezentând un element central pentru atingerea neutralității climatice, pentru inversarea pierderilor biodiversității, pentru diminuarea dependențelor Europei și consolidarea competitivității economice”, a afirmat Maros Sefcovic, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.

Virginijus Sinkevičius, comisarul european pentru Mediu, Oceane și Pescuit, a apreciat că acordul politic preliminar reprezintă ”o etapă foarte importantă” pentru aplicarea Acordului Ecologic.

”În calitatea de consumatori, vom putea beneficia de produse durabile și reparabile, care vor avea o amprentă mai ușoară asupra Pământului. Prin stabilirea unui drum înainte astăzi, Uniunea Europeană își confirmă rolul de conducere în sustenabilitatea produselor”, a subliniat Virginijus Sinkevičius.

Foto: Profimedia

Citește și:

Kremlin: Efectele deciziei OPEC+ de reducere a producției de petrol se vor vedea treptat / Vladimir Putin merge în zona Golfului Persic