Conclavul pentru desemnarea viitorului papă va avea 117 membri, dintre care 60 europeni. Care este țara care dă cel mai mare număr de cardinali

Publicat: 13 02. 2013, 16:27
Actualizat: 29 03. 2019, 10:49

În viitorul Conclav, numărul cardinalilor electori va fi de 117, ținând cont de faptul că prelatul ucrainean Lubomir Husar va împlini 80 de ani pe 26 februarie, cu două zile înainte de anunțarea oficială a demisiei Papei Benedict al XVI-lea, și va pierde astfel dreptul de vot.

Dintre aceștia, 60 de cardinali sunt europeni, 28 fiind italieni. Cardinalii italieni sunt următorii: Angelo Amato, Ennio Antonelli, Giuseppe Bertello, Tarcisio Bertone, Domenico Calcagno, Francesco Coccopalmerio, Angelo Comastri, Velasio De Paolis, Raffaele Farina, Fernando Filoni, Giovanni Lajolo, Francesco Monterisi, Attilio Nicora, Mauro Piacenza, Gianfranco Ravasi, Giovanni Battista Re, Paolo Sardi, Antonio M. Vegliò, Giuseppe Versaldi, Angelo Bagnasco, Giuseppe Betori, Carlo Caffarra, Severino Poletto, Paolo Romeo, Angelo Scola, Crescenzio Sepe, Dionigi Tettamanzi și Agostino Vallini.

La Conclav vor participa 19 cardinali latino-americani, 12 africani și 11 asiatici.

După Italia, cu 28 de cardinali, în funcție de numărul cardinalilor urmează Statele Unite, cu 11 cardinali: Raymond L. Burke, James M. Harvey, William J. Levada, Daniel N. DiNardo, Timothy M. Dolan, Eugene F. George, Roger M. Mahony, Edwin F. O”Brien, Sean P. O”Malley, Justin F. Rigali, Donald W. Wuerl.

Germania va avea șase cardinali: Paul J. Cordes, Walter Kasper, Karl Lehmann, Reinhard Marx, Joachim Meisner, Rainer M . Woelki.

Brazilia va fi reprezentată de cinci cardinali – Joao Braz de Aviz, Claudio Hummes, Geraldo M. Agnelo, Raymundo Damasceno Assis și Odilio P. Scherer.

Spania va avea tot cinci cardinali – Santos Abril y Castello, Antonio Canizares Llovera, Carlos Amigo Vallejo, Lluis Martinez Sistach și Antonio M. Rouco Varela.

Din India vor fi prezenți tot cinci cardinali – Ivan Dias, George Alencherry, Oswald Gracias, Basileios C. Thottunkal și Telesphore P. Toppo.

Franța va avea patru cardinali – Jean Louis Tauran, Philippe Barbarin, Jean-Pierre Ricard și André Vingt-Trois -, iar Polonia tot patru – Zenon Grocholewski, Stanislaw Rylko, Stanislaw Dziwisz și Kazimierz Nycz.

În Conclav nu vor fi reprezentate țări care au participat în 2005 – Japonia, Ucraina, Camerun, Coasta de Fildeș, Guatemala, Letonia, Madagascar, Nicaragua, Noua Zeelandă, Siria, Thailanda și Uganda. În schimb, vor avea reprezentanți în premieră Slovenia (Franc Rodé), Ecuador (Raul E. Vela Chiriboga), Egipt (Antonios Naguib), Kenya (John Njue), Guineea (Robert Sarah), Senegal (Theodore-Adrien Sarr), Sri Lanka (Ranjith Patabendige) și Hong Kong (John Tong Hon).

Marea Britanie, țară preponderent anglicană, va fi reprezentată de un singur cardinal.