Confruntări în Italia, în cursul unor manifestații împotriva austerității

Publicat: 14 12. 2013, 18:44
Actualizat: 31 01. 2019, 21:09
Confruntări au izbucnit între manifestanți împotriva austerității și poliție sâmbătă, la Roma, Torino și Veneția, în cadrul unei acțiuni sociale organizate de mișcarea agricultorilor "Forconi" (Furci) și a șoferilor de tir, relatează AFP.

Confruntări au izbucnit între manifestanți împotriva austerității și poliție sâmbătă, la Roma, Torino și Veneția, în cadrul unei acțiuni sociale organizate de mișcarea agricultorilor „Forconi” (Furci) și a șoferilor de tir, relatează AFP.

Studenți au aruncat cu „bombe” cu vopsea către polițiști, la Torino, în nord-vestul Italiei, altădată un puternic centru industrial, o zonă afectată de criza economică și în care au avut manifestații toată săptămâna, ca în întreaga țară.

Activiști din cadrul extremei drepte, care purtau măști în culorile steagului italian și funii la gât s-au reunit, de asemenea, în fața sediului Biroului Comisiei Europene (CE), la Roma, dând jos steagul UE, după care au fost alungați de către poliție.

La Veneția, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a despărți manifestanți din cadrul extremei drepte de manifestanți din cadrul extremei stângi, în apropiere de gară.

Două persoane au fost reținute, iar aproximativ zece polițiști au fost ușor răniți în cursul manifestației de la Veneția, care a antrenat închiderea circulației pe un pod ce asigură legătura între două insulițe.

„Situația este foarte îngrijorătoare, pentru că este vorba despre exprimarea unei profunde nemulțumiri sociale”, a declarat ministrul Dezvoltării Economice Flavio Zanonato, la inaugurarea unei fabrici de componente aeronautice, în apropiere de Milano (nord).

„Este necesar să ne grăbim să redăm impulsul țării noastre”, a spus el.

Mișcarea „Forconi”, care are ca simbol furca agricultorilor, se pregătea să organizeze o operațiune de blocare a circulației în centrul Romei, începând de miercuri și până când solicitarea cu privire la organizarea unor noi alegeri legislative și de schimbare totală a liderilor aflați la putere va fi satisfăcută.

Pornită din Sicilia (sud), din mișcarea „Forconi” au făcut parte, inițial, agricultori îngrijorați de creșterea taxelor și impozitelor și care se temeau de dispariția fermelor mici.

Mișcarea s-a extins ulterior, între alții, în rândul artizanilor, comercianților, micilor întreprinzători și șoferilor de tir.