Consiliul de Securitate a autorizat misiunea ONU-OIAC de distrugere a arsenalului chimic sirian

Publicat: 12 10. 2013, 10:18
Actualizat: 12 10. 2013, 11:03

Consiliul de Securitate al ONU a autorizat vineri crearea unei „misiuni comune” a Organizației Națiunilor Unite și Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice cu scopul de a elimina arsenalul chimic sirian, potrivit unor diplomați, relatează AFP.

Președintele Consiliului în octombrie, ambasadorul azer Agshin Mehdiyev, i-a trimis o scrisoare secretarului general al ONU Ban Ki-moon care „autorizează crearea misiunii comune ONU-OIAC, așa cum a fost propusă” chiar de către Ban Ki-moon într-un raport recent.

Ban Ki-moon a recomandat luni crearea unei „misiuni comune” ONU-OIAC de 100 de persoane, cu baza la Damasc și o bază secundară în Cipru, condusă de un „coordonator civil special”.

Potrivit unor surse de la ONU, secretarul general a optat ca postul să fie ocupat de către Sigrid Kaag, sebsecretarul general al Programului ONU pentru Dezvoltare (UNDP).

Misiunea este însărcinată să distrugă armamentul chimic sirian până la 30 iunie 2014.

Într-o primă discuție, joi, cei 15 membri ai Consiliului au susținut aceste recomandări și au acceptat ca autorizația Consiliului să fie dată prin scrisoare, ci nu printr-o nouă rezoluție, pentru a câștiga timp.

Consiliul a adoptat la sfârșitul lui septembrie o rezoluție privind eliminarea arsenalului chimic sirian până la jumătatea lui 2014.

O echipă de experți ONU și OIAC se află deja în Siria de la 1 octombrie și a început anihilarea acestui arsenal. Ea a primit membri suplimentari, fiind alcătuită în prezent aproximativ 60 de persoane, a anunțat ONU vineri.

OIAC a fost recompensată vineri cu Premiul Nobel pentru Pace pe 2013. Fondată în 1997, cu sediul la Haga, ea este însărcinată să aplice Convenția pentru Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), semnată pe 13 ianuarie 1993.