Consiliul European a aprobat proiectul de buget al UE pentru 2014-2020

Publicat: 28 06. 2013, 09:46
Actualizat: 28 06. 2013, 09:46

Liderii europeni au aprobat în noaptea de joi spre vineri bugetul UE pentru 2014-2020, care va permite finanțarea în special a măsurilor împotriva șomajului în rândul tinerilor, relatează AFP.

„A avut loc un acord al Consiliului european”, a declarat președintele său, Herman Van Rompuy, în cadrul unei conferințe de presă la finalul primei zile a summitului european de la Bruxelles. „Aprobarea de către statele membre este fără echivoc”, a adăugat acesta.

Însă acesta a amintit că aprobarea finală trebuie dată de Parlamentul european.

Președinții celor trei instituții ale Uniunii europene (Comisia, Consiliul care reprezintă statele și Parlamentul) anunțaseră joi dimineață că au ajuns la un acord politic asupra bugetului de 960 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.

Acesta prevede o mare posibilitate de flexibilitate în utilizarea creditelor.

„Consiliul european a adoptat cadrul financiar așa cum l-a negociat cu Parlamentul european în această dimineață”, a confirmat președintele francez, Francois Hollande, în cadrul unei conferințe de presă.

Liderii europeni și de guvern au reușit de asemenea să găsească o soluție pentru problema pusă la începutul summitului de premierul David Cameron, care a pretins protejarea deducerilor britanice de la bugetul european.

„Este absolut esențial să menținem acordul pe care l-am avut în februarie” în cadrul summitului consacrat bugetului „și să protejăm deducerea britanică”, a declarat acesta.

Londra se temea că noul mod de finanțare al Politicii agricole comune (PAC) va reduce ușor pragul, iar astfel suma deducerii britanice. Însă alte state, precum Franța, sunt îngrijorate că vor trebui să contribuie mai mult dacă Marea Britanie obține ceea ce vrea.

„Nimic nu se schimbă pentru deducerea britanică”, a afirmat Van Rompuy, adăugând că aceasta necesită „măsuri cu caracter tehnic”.

Ana Borlescu, ana.borlescu@mediafax.ro