Donald Trump respinge informațiile potrivit cărora SUA ar fi oferit Iranului ridicarea sancțiunilor sau deblocarea unor fonduri în schimbul unor concesii privind programul nuclear. Negocierile Washington-Teheran rămân însă într-o zonă de maximă incertitudine.
Președintele Donald Trump a negat categoric că administrația sa ar fi propus Iranului ridicarea sancțiunilor sau deblocarea unor fonduri, după ce Axios a relatat despre posibile concesii ale Washingtonului în negocierile cu Teheranul, potrivit The Hill.
Reacția liderului de la Casa Albă a venit luni, printr-un mesaj publicat pe propria platformă, Truth Social.
„Axios tocmai a publicat un articol în care se spune că «Trump» a oferit ridicări de sancțiuni și dezghețări de fonduri Iranului. Nu este adevărat. Nu le-am oferit NIMIC!”, a declarat Donald Trump.
Axios relatase că asemenea măsuri ar fi putut fi puse pe masă în schimbul unor propuneri concrete din partea Teheranului referitoare la programul nuclear iranian.
Discuțiile dintre reprezentanții americani și cei iranieni au fost reluate săptămâna trecută, în marja Adunării Generale a ONU, după ce dialogul dintre Washington și Teheran fusese întrerupt în urma eșecului unui protocol de acord în luna iunie.
Perspectivele unor noi negocieri sunt însă neclare. Agenția oficială iraniană IRNA a transmis luni că, pentru moment, nu este programată o nouă rundă de discuții.
Trump sugerase cu o zi înainte că dialogul ar putea fi reluat rapid, însă divergențele dintre cele două părți rămân profunde.
Una dintre acestea privește Strâmtoarea Ormuz. Liderul american a respins planul propus de Teheran pentru redeschiderea în termen de șapte zile a acestei rute maritime strategice.
Miza depășește cu mult relația bilaterală dintre Statele Unite și Iran. Înaintea izbucnirii războiului, prin Strâmtoarea Ormuz tranzita aproximativ o cincime din volumul mondial de hidrocarburi, ceea ce transforma ruta într-un punct vital pentru piața energetică globală.
Strâmtoarea se află în centrul conflictului declanșat la sfârșitul lunii februarie, după atacurile Statelor Unite și Israelului asupra Iranului.
De atunci, Republica Islamică susține că deține controlul asupra rutei maritime, în timp ce Washingtonul a răspuns prin impunerea unei blocade asupra porturilor iraniene.