Maroc: Băiețelul Rayan, în vârstă de cinci ani, a murit după ce a fost blocat timp de mai multe zile într-o fântână (UPDATE)

Publicat: 05 02. 2022, 17:00
Actualizat: 06 02. 2022, 08:50

Autoritățile marocane au făcut eforturi supraomenești pentru a-l salva pe băiețelul de cinci ani blocat de marți într-o fântână adâncă și îngustă. Acesta a fost scos, sâmbătă seară, din puț, în ropote de aplauze. Din nefericire, la scurt timp, autoritățile au anunțat că Rayan Oram a decedat înainte de finalizarea operațiunii. (UPDATE)

Știrea inițială. Autoritățile din Maroc fac eforturi disperate pentru a salva un băiețel de 5 ani blocat de marți într-o fântână adâncă și îngustă.

Potrivit reprezentanților echipei de salvatori, operațiunea a ajuns în stadiile finale, informează BBC.

Salvatorii au muncit toată noaptea pentru a ajunge la băiat, identificat de presa locală drept Rayan, care a ajuns la 32 de metri sub pământ după ce a căzut prin deschiderea îngustă a fântânii marți.

Presa locală a relatat că salvatorii se aflau sâmbătă la 1,8 metri de copil.

Cu toate acestea, frica de o eventuală alunecare de teren a complicat operațiunea de salvare. Mai mult, unul dintre membrii echipei de salvare a declarat că nu este sigur dacă Rayan este încă în viață.

Șeful echipei de intervenție, Abdelhadi Tamrani, a declarat că nu poate determina starea copilului, deoarece camera de filmat introdusă în fântână nu a furnizat imagini concludente.

„Nu se poate determina deloc starea copilului în acest moment. Dar sperăm ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, copilul să fie în viață”, a spus el.

Imaginile furnizate joi de camera coborâtă în fântână au arătat că băiatul era în viață și conștient, deși părea să aibă câteva răni ușoare la cap.

Salvatorii din Maroc se tem de o posibilă alunecare de teren

Salvatorii au coborât o mască de oxigen, mâncare și apă în fântână, dar nu este clar dacă băiatul a putut folosi sau nu proviziile.

La fața locului se află și o echipă medicală, gata să-l trateze pe copil. La fața locului a sosit și un elicopter.

Operațiunea de salvare ține cu sufletul la gură țara nord-africană de zile întregi, iar mii de oameni s-au adunat la fața locului și i-au încurajat pe salvatori.

Amestecul de soluri stâncoase și nisipoase a făcut ca salvatorii să nu ia în considerare lărgirea puțului, pentru a evita o eventuală alunecare de teren.

În schimb, au fost folosite buldozere pentru a săpa o groapă uriașă lângă puț. Salvatorii au început apoi să sape orizontal pentru a ajunge la băiat.

„Aproape am ajuns. Lucrăm non-stop de trei zile și oboseala începe să apară, dar toată echipa de salvare rezistă”, a declarat unul dintre coordonatorii operațiunii, Abdesalam Makoudi.

Conduse de Direcția de Protecție Civilă din Maroc, operațiunile de salvare au loc în Tamorot, un mic oraș aflat la aproximativ 100 de kilometri de orașul Chefchaouen.

Tatăl lui Rayan repara puțul în momentul accidentului și a declarat că el și mama copilului sunt „devastați și foarte îngrijorați” de situație.

„La un moment dat nu m-am mai uitat la el, iar copilul a căzut în fântână”, a spus el.

Un membru al echipei de salvare a explicat: „Cu cât ne apropiem, spațiul se îngustează și se trece cu greu, ceea ce îngreunează salvarea copilului. De aceea, a trebuit să folosim o altă tehnică, să săpăm”.

Autoritățile rămân îngrijorate că orice intervenție asupra structurii puțului ar putea răni accidental copilul, declanșând o alunecare de teren.