Coordonatorul ONU pentru Ebola cere ca structurile sanitare să fie pregătite pentru un nou apogeu

Publicat: 22 08. 2014, 10:01
Actualizat: 22 08. 2014, 10:14

„Ceea ce sunt hotărât să fac este să mă asigur că orice element al aparatului nostru este la nivelul său optim pentru a putea înfrunta, dacă este necesar, o criză”, a declarat doctorul Nabarro pentru AFP, în timpul unei escale la aeroportul din Conakry, în timp ce se îndrepta către Monrovia.

„Ceea ce trebuie să facem în prezent este să avem scenarii destul de precise ale modului în care ne gândim că s-ar putea îndrepta situația, dar pentru moment ele sunt destul de rudimentare”, a recunoscut el.

Nabarro, care a ajuns în cursul serii în Liberia, prima etapă a turneului, înainte de Sierra Leone, Guineea și Nigeria, a declarat că intenționează să petreacă două zile în fiecare țară.

„O să văd unde voi merge apoi, dar trebuie să mă întorc rapid la Geneva și la New York (sediul OMS și al ONU) pentru a le prezenta situația șefilor în scopul de a mă asigura că facem tot ce putem pentru rezolvarea (crizei) cât mai repede posibil”, a adăugat el.

Epidemia de Ebola s-a soldat cu cel puțin 1.350 de morți, dintre care 576 în Liberia, 396 în Guinea și 374 în Sierra Leone, potrivit ultimului bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), difuzat la 18 august, cu o netă accelerare în ultimele săptămâni.