„Este groaznic. Așa ceva nu ar trebui să se întâmple niciodată”. Un copil în vârstă de șase ani a fost reținut, după ce a împușcat o profesoară

Publicat: 07 01. 2023, 07:44
Foto: Unsplash

Un băiețel de doar șase ani a fost reținut de poliție după ce a împușcat o profesoară de la o școală din statul american Virginia. Întreaga comunitate este șocată de cele întâmplate.

Atacul armat a avut loc la scurt timp după ora locală 14:00 (19:00 GMT) la Richneck Elementary School din orașul Newport News, a declarat șeful Poliției din localitate, Steve Drew.

Nu este clar cum a obținut copilul pistolul, dar Drew a spus că incidentul nu a fost „o împușcătură accidentală”.

Profesoara, despre care se știe că are peste 30 de ani, a suferit răni care îi pun viața în pericol.

Ea a fost dusă la un spital local și este monitorizată îndeaproape de medici. Incidentul a avut loc într-o clasă de clasa întâi (unde sunt copii cu vârste între șase și șapte ani), după o altercație între cadrul didactic și elev, scrie BBC.

Șeful Poliției din Newport News a subliniat că împușcătura a fost un incident izolat.

Oficialii au spus că școala – care are în jur de 550 de elevi – are montate instalații de detectare a metalelor, iar elevii sunt verificați aleatoriu, la intrarea în unitatea de învățământ,

Școala va fi închisă luni, iar elevii vor fi consiliați psihologic

Dr. George Parker, directorul districtului școlar, a afirmat că oficialii „vor analiza orice situație care ar fi putut avea loc și care ar fi putut cauza acest incident”.

„Este groaznic, așa ceva nu ar trebui să se întâmple niciodată. Vrem să ne asigurăm că nimic de genul acesta nu se va repeta”, a adăugat Dr Parker.

El a spus că școala va fi închisă luni și a promis că elevilor și părinților li se va oferi sprijin pentru a-i ajuta să facă față evenimentului traumatizant.

Primarul Phillip Jones – care a preluat funcția în urmă cu doar trei zile – a spus că împușcătura a marcat „o zi întunecată pentru Newport News”.

„Vom învăța din asta și ne vom întoarce mai puternici”, le-a declarat el reporterilor.

Newton News este un oraș cu aproximativ 180.000 de locuitori și se află la aproximativ 70 de mile (112 km) la sud de capitala statului Richmond.