Coreea de Nord pune din nou presiune pe relațiile cu SUA și anulează în ultimul moment o întâlnire cu vicepreședintele Mike Pence: Dorința lui Kim Jong-Un este aceea de a-și vopsi regimul ucigaș cu fotografii frumoase la Jocurile Olimpice

Publicat: 21 02. 2018, 09:10
Actualizat: 16 04. 2018, 19:52

„Coreea de Nord a promovat o întâlnire în speranța că vicepreședintele își va atenua mesajul, fapt care ar fi făcut loc pe scena mondială pentru propaganda lor pe durata Jocurilor Olimpice. Această administrație va împiedica dorința lui Kim Jong-Un de a-și vopsi regimul ucigaș cu fotografii frumoase la Jocurile Olimpice. Poate că de aceea s-au retras de la întâlnire sau poate că nu au fost niciodată sinceri în privința participării la aceasta”, a transmis șeful de cabinet al vicepreședintelui SUA, Nick Ayers.

În timpul vizitei din Coreea de Sud, Mike Pence a condamnat încălcările drepturilor omului de către regimul de la Phenian și a anunțat „cele mai dure și mai agresive” sancțiuni împotriva Phenianului, pentru dezvoltarea programelor nucleare și cu rachete balistice. Totodată, vicepreședintele american a subliniat importanța consolidării alianței cu Japonia și Coreea de Sud.

„Președintele (n.r. Donald Trump) a luat decizia că dacă (n.r. nord-coreenii) vor să discute, ne vom transmite mesajul fără compromisuri. Dacă ar fi cerut o întâlnire, am fi fost prezenți. De asemenea, președintele a spus foarte clar că, până când nu vor fi de acord cu denuclearizarea completă, nu ne vom schimba poziția și nu vom negocia”, a mai declarat Nick Ayers.

Potrivit oficialilor americani, Mike Pence ar fi trebuit să se întâlnească la PyeongChang cu Kim Yo Jong, sora cea mică a liderului nord-coreean Kim Jong-Un, și cu Kim Yong Nam, președintele prezidiului Adunării Supreme a Poporului din Coreea de Nord.

Sportivii din Coreea de Nord și Coreea de Sud au defilat împreună la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, sub același steag la ceremonia de deschidere, o premieră în ultimii 12 ani. Totodată, cele două state au format o echipă comună de hochei feminin pentru evenimentele care se desfășoară în perioada 9-27 februarie.

Cu toate acestea, regimul nord-coreean a avertizat, luni, că reluarea exercițiilor militare comune Coreea de Sud-SUA deteriorează dialogul inter-coreean și amplifică tensiunile în Peninsula Coreeană. Phenianul consideră că aceste acțiuni reprezintă o repetiție pentru agresiune.