Coreea de Sud intervine în conflictul dintre SUA și Coreea de Nord privind denuclearizarea. Decizia sud-coreenilor

Publicat: 17 05. 2018, 09:15
Actualizat: 27 03. 2019, 15:20

Phenianul a amenințat miercuri că va renunța la întâlnirea celor doi lideri, dacă Washingtonul îi va cere în continuare să renunțe unilateral la arsenalul nuclear.

Administrația sud-coreeană a afirmat că președintele Moon Jae-in intenționează să aibă un rol activ de mediator între Coreea de Sud, Statele Unite și Nord.

Moon Jae-in va efectua o vizită oficială la Casa Albă pe 22 mai, unde va discuta cu Donald Trump.

„Văzând declarațiile și răspunsurile Coreei de Nord și Statelor Unite, observăm două părți care sunt pregătite să aibă o atitudine sinceră și serioasă”, a declarat oficialul sud-coreean.

Kim Jong-un a anulat miercuri întâlnirea cu liderul de la Seul, din cauza exercițiilor militare comune ale Statelor Unite și Coreei de Sud.