CORONAVIRUS. Donald Trump: Nu am glumit atunci când am spus că am cerut reducerea numărului de teste

Publicat: 23 06. 2020, 17:37
CORONAVIRUS. Donald Trump: Nu am glumit atunci când am spus că am cerut reducerea numărului de teste. Sursa foto: Shutterstock

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marți, la Casa Albă, că nu a glumit atunci când a declarat că le-a cerut oficialilor americani din domeniul sănătății să testeze mai puține persoane pentru COVID-19, boala provocată de noul tip de coronavirus.

El a declarat din nou că testarea persoanelor pentru coronavirus este „o sabie cu două tăișuri” și a adăugat că Statele Unite desfășoară în acest moment „cel mai bun program de testare din lume”, informează CNN.

„Nu glumesc”, a spus președintele american.

Lămuririle oferite de liderul de la Casa Albă vin în contextul în care acesta a declarat sâmbătă, în cadrul unui miting electoral desfășurat în orașul Tulsa din statul Oklahoma, că le-a cerut oficialilor din Administrația sa să reducă numărul de teste efectuate pentru depistarea COVID-19 deoarece Statele Unite înregistrează deja mult prea multe cazuri de infectare cu coronavirus.

Totodată, președintele american s-a declarat nemulțumit de modul în care presa din Statele Unite a prezentat măsurile luate de Administrația sa pentru gestionarea crizei provocate de noul coronavirus.

„Aceasta este partea proastă. În momentul în care faci atât de multe teste, vei găsi mai mulți oameni bolnavi, vei găsi un număr mai mare de cazuri. Așa că le-am spus oamenilor mei că îi rog să scadă numărul de teste”, a spus liderul de la Casa Albă.

Oficialii de la Casa Albă au declarat că Trump ar fi glumit

În contextul controverselor create în jurul declarațiilor lui Trump, mai mulți oficiali de la Casa Albă s-au grăbit să minimalizeze importanța acestor declarații, susținând că președintele ar fi glumit.

Un oficial din cadrul Administrației a declarat sâmbătă pentru CNN că președintele „a glumit, evident”, iar consilierul lui Trump pe probleme de comerț internațional, Peter Navarro, a spus că remarcile președintelui american au fost făcute „în glumă”. Luni, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kayleigh McEnany, a spus și ea că Trump a făcut declarațiile despre reducerea testelor „în glumă”.

„Președintele nu a cerut reducerea numărului de teste, ci, de fapt, aș nota că vom continua să testăm 500.000 de oameni în fiecare zi. Am investit 1,8 miliarde de dolari în NIH (agenția americană care gestionează institutele de sănătate publică, n. red.) pentru a identifica noi capacități de testare, iar orice acuzație potrivit căreia am încerca să reducem numărul de teste nu se bazează pe fapte reale”, a spus McEnany.

Aproape 120.000 de persoane au murit în Statele Unite din cauza pandemiei până în prezent, iar experții din domeniul medical susțin în continuare că testarea populației este extrem de importantă pentru identificarea și limitarea răspândirii virusului.