COVID-19. Primul deces în penitenciar, confirmat în Marea Britanie. Pentru ce era condamnat bărbatul

Publicat: 26 03. 2020, 11:59
Epicentrul COVID-19 este în SUA | Sursă Foto: Pixabay

Un bărbat în vârstă de 84 de ani a devenit primul condamnat britanic care a decedat după ce a fost infectat cu noul coronavirus.

Bărbatul care a decedat în urma infecției cu COVID-19 își executa pedeapsa la Penitenciarul LiIttleHey, o unitate de detenție pentru cei condamnați pentru infracțiuni secuale, din Cambridgeshire. El a decedat duminică, la spital, relatează BBC.

Potrivit informațiilor BBC, el avea un istoric medical.

Un purtător de cuvânt al penitenciarului, unde sunt mai mult de o mie de condamnați pentru infracțiuni sexuale, a confirmat că urmează o investigație independentă, care esteprocedura strandard, pentru a stabili toate circumstanțele.

Un număr de 19 condamnați au fost confirmați cu infecția cu noul coronavirus, în 10 penitenciare din Marea Britanie și patru angajați ai sistemului au fost testați pozitiv, în patru penitenciare.

Autoritatea britanică a penitenciarelor a transmis că penitenciarele sunt pregătite să ia măsuri imediat ce sunt identificate cazuri suspecte sau confirmate, inclusiv izolarea acestor persoane, dacă este cazul.

Potrivit situației centralizate de Institutul Național de Sănătate Publică, pe baza raportărilor internaționale valabile joi, la ora 9:00, în Marea Britanie au fost, de la începutul epidemiei, 9,529 de cazuri confirmate de infecții cu COVID-19, dintre care 465 de decese. În ultimele 24 de ore anterioare, au fost confirmate 1.452 de cazuri, dinte care 43 de decese.