Cum ar putea arăta peștii dacă nu se vor lua măsuri pentru a opri poluarea oceanelor – FOTO

Publicat: 14 06. 2019, 21:13

„Wolf Silveri fotografiază de obicei oameni. Portretele lui puternice și luminate dramatic sunt personale și evidențiază umanitatea. De obicei, spune că are obiectivul de a reda o perspectivă reală. Dar, după vizitarea unei piețe de pește, i-a venit o altă idee. În timp ce aștepta la piață, a început să se întrebe ce pești ar mai exista peste câteva decenii. Cu o zi înainte, citise că până în anul 2050, în oceane vor fi mai multe deșeuri decât pești”, notează cotidianul The Washington Post.

 

 

 

„M-a șocat ce am citit”, declară Wolf Silveri.

Având în minte această idee, a cumpărat un pește și l-a dus în studio. A introdus capul într-o sticlă de plastic. Așa a fost realizată prima imagine din seria de fotografii distopice „We’ll sea”, realizate pe baza conceptului că, dacă că plasticul va depăși peștele, oceanele vor găsi o modalitate de a integra în habitat deșeurile produse de oameni.

 

 

 

„Am vrut să arăt o simbioză, am vrut să arăt ceva care să facă pe cineva să se uite de două ori, pentru că nu ar înțelege din prima”, a explicat Silveri.

Cea mai mare parte a plasticului folosit de Silveri era din propria locuință, dar obiectivul lui este ca lumea să vadă imaginile neobișnuite și abstracte și să utilizeze plasticul în noi moduri. „Oamenii s-au săturat de imagini sensibile, acestea nu mai impresionează pe nimeni”, subliniază el. Mai multe fotografii pot fi văzute AICI!