Cum ar arăta un oraș de pe Marte, după colonizarea plănuită de Elon Musk – GALERIE FOTO

Publicat: 25 10. 2022, 12:49
Actualizat: 25 10. 2022, 12:53

Elon Musk intenționează să colonizeze planeta Marte în timpul vieții sale, iar acum apar fotografii cu modul în care ar putea arăta un oraș pe a patra planetă de la Soare.

CEO-ul SpaceX își propune să transporte un milion de oameni pe Planeta Roșie până în 2050.

DALL·E, un software de inteligență artificială, a reușit, în baza unor cuvinte cheie, să ilustreze modul în care ar arăta o așezare colonizată pe Marte.

Conform fotografiilor publicate în The Sun, în această așezare ar putea apărea roboți. De asemenea, sunt prezente clădiri de înălțimi impresionante.

Cum ar arăta un oraș de pe Marte, după colonizarea plănuită de Elon Musk / Sursa foto: Dalle-E AI via The Sun

Planul lui Musk pentru popularea planetei Marte

De-a lungul timpului, Musk a recunoscut că viața pe Marte va fi dură și că primii oameni de acolo vor avea probabil de suferit.

Mulți oameni au întrebări legate despre modul în care vor supraviețui primii locuitori ai planetei Marte.

„Viața va fi în cupole de sticlă la început. În cele din urmă, planeta va fi terraformată pentru a susține viața, ca Pământul”, a explicat Elon Musk.

Terraformarea ar însemna crearea unui mediu potrivit astfel încât plantele să poată crește exact ca pe Pământ și să existe o sursă de oxigen.

Când i s-a spus că terraformarea ar fi puțin probabil să funcționeze cu tehnologiile actuale, Musk a avut un alt răspuns.

„Teraformarea va fi prea lentă pentru a fi relevantă în timpul vieții noastre. Cu toate acestea, putem stabili o bază umană acolo în timpul vieții noastre. Cel puțin o viitoare civilizație spațială”, a explicat fondatorul Tesla.

Elon Musk a recunoscut anterior că a ajunge pe Marte cu rachetele SpaceX este partea ușoară a procesului, dar crearea unui oraș acolo va fi dificilă.

Vă recomandăm să citiți și: