Cum arată un anunț de angajare de călăi din Arabia Saudită

Publicat: 19 05. 2015, 17:13
Actualizat: 04 08. 2015, 17:22

Călăii din Arabia Saudită sunt încadrați la categoria „funcționarilor religioși” și vor primi salarii mici, față de alți funcționari din instituțiile guvernamentale.

Ei nu trebuie să aibă aptitudini deosebite, deoarece principalul lor rol va fi acela de a pune în practică pedeapsa capitală. Tot ei se vor ocupa și de amputările membrelor celor care au comis delicte „mai puțin severe”.

Regatul islamic se află în topul cinci al țărilor care execută deținuți la nivel global. În 2014, Arabia Saudită s-a situat pe locul III în privința numărului de execuții, după China și Iran și în fața Irakului și a Americii.

Duminică, în Arabia Saudită a fost executat al 85-lea condamnat din acest an, față de 88 de persoane executate pe parcursul anului trecut. Amnesty precizează însă că în 2014, Arabia Saudită ar fi executat cel puțin 90 de persoane.

Cei mai mulți deținuți au fost executați pentru omucidere, dar 38 dintre ei au comis delicte precum traficul de droguri. Jumătate din cei executați au fost saudiți și restul au provenit din state precum Pakistan, Yemen, Siria, Iordan, India, Indonezia, Myanmar, Ciad, Eritrea, Filipine și Sudan.