Cursa spațială China vs America: Cine ar putea fi „Țestoasa” câștigătoare și cine riscă să piardă ca „Iepurele”
În noua cursă spațială, Luna este doar terenul de teste, Marte este premiul final pentru superputerea care va conduce lumea până în secolul 22. Două puteri rivale se pregătesc să trimită primul echipaj de astronauți pe Lună, la șase decenii de când Eugene Cernan și Harrison Schmitt s-au plimbat pe suprafața selenară. Nu e o cursă spațială între SUA și China (încă), ci între două corporații: SpaceX și Blue Origin.
Donald Trump își dorește ca NASA să trimită astronauți pe Lună până la încheierea președinției sale. Potrivit The Guardian , China ar putea fi cel mai mare adversar al SUA. Și ar putea câștiga cursa spațială.
După ce a intrat în cursă și a avut un debut lent, programul spațial a intrat într-un ritm accelerat. De aceea, posibilitatea este foarte mare ca primii astronauți care vor amartiza să fie chinezi. Dacă China ajunge prima pe „planeta roșie”, SUA au pierdut cursa spațială a secolului 21.
Oamenii vor deveni o specie multiplanetară
Ambele puteri își doresc să construiască baze permanente pe Lună pentru a fi locuite de astronauți pe termen îndelungat. Prima așezare pe un alt corp cosmic ar fi o realizare istorică pentru specia umană. Oamenii ar deveni o specie multiplanetară.
Un alt obiectiv este extracția de resurse. În cele din urmă, trimiterea unor astronauți pe Marte va determina care putere va domina lumea în secolul 22.
SUA riscă să piardă cursa spațială în fața Chinei
Chiar dacă SUA a luat avântul prin programul Apollo, în fața Uniunii Sovietice care a trimis prima sondă și primul om în spațiu, riscă să piardă în fața Chinei, care ar putea câștiga cursa spațială prin construirea unor baze pe Marte.
În cursa spațială, descrisă de The Guardian ca un „maraton”, SUA ar fi „iepurele” sigur pe victorie care adoarme. China ar fi țestoasa lentă și modestă, dar perseverentă. Țestoasa câștigă în cele din urmă cursa în fața iepurelui rapid și arogant. Pe plan economic, China aproape că domină și Pământul.
NASA se bazează pe capitalism pentru a readuce oameni pe Lună
În timp ce NASA se bucură de avantajul cunoștințelor dobândite după programul spațial Apollo, încearcă să revină pe Lună cu o fracțiune din bugetul național de care a dispus în anii 1960.
Pentru a trimite astronauți pe Lună, NASA trebuie să apeleze la rachetele companiilor private. Candidații principali sunt SpaceX, compania condusă de Elon Musk, și Blue Origin, compania lui Jeff Bezos.
Între timp, guvernul comunist chinez, dispus să investească chiar și dacă iese în pierdere, își va finanța corespunzător agenția spațială la fel cum a făcut guvernul SUA cu NASA în „epoca de aur a explorării spațiale” dintre anii 1961 și 1972. SUA are avantajul tehnologic și experiența de a trimite oameni pe Lună, însă China perseverează și țintește foarte sus: spre Marte.
URSS a trimis primul om în spațiu, Iuri Gagarin
În timp ce SUA a interzis cooperarea tehnologică cu China, Agenția Spațială Europeană și guvernele europene continuă să colaboreze cu Beijing. Italia, Franța și Suedia chiar au trimis ajutoare financiare pentru ultima misiune lunară a Chinei.
SUA au trimis primii oameni pe Lună, Neil Armstrong și Buzz Aldrin
„Ca europeni, nu avem instrumente pentru a ne duce pe Lună pe cont propriu…deci, ne bazăm pe parteneri internaționali prin a le livra instrumentele noastre”, a spus Pierre-Yves Meslin, cercetător francez de la Institutul de Cercetare a Planetelor și Astrofizicii.
„De cele mai multe ori, ne-am bazat pe SUA. Dar acum, China este un alt partener serios de luat în considerare”, a adăugat acesta.
În urmă cu 10 ani, fostul diplomat american James Lweis, a declarat în fața unui comitet al Congresului:
„Rusia și-a pierdut interesul pentru spațiu, dar China și-a accelerat programul spațial. Ce nu vrem noi este un scenariu cu iepurele și țestoasa, în care China cea lentă depășește SUA”, a spus acesta.
China încă face primii pași în spațiu, dar în ritm accelerat
Programul spațial chineza a fost înființat în anii 1990, fiind în urmă cu 4 decenii în raport cu SUA și Rusia. Însă, China a progresat în mod accelerat în doar 25 de ani. Agenția spațială chineză a încheiat parteneriate cu afaceri locale și cu armata.
CRONOLOGIE
- 2003: pilotul Yang Liwei a devenit primul astronaut (sau taikonaut) al Republicii Populare Chineze care a zburat în spațiu
- 2007: China a trimis pe orbita Lunii prima sondă, Chang’e 1, botezată după numele zeiței Lunii din mitologia chineză, Heng’e.
- 2012: Liu Yang a devenit prima femeie chineză care a zburat în spațiu.
- 2013: CNSA a trimis primul rover robotic chinezesc pe Lună – numit Yutu (iepurele de jad).
- 2021: China finalizează construirea stației spațiale modulare Tiangong (Palatul Cerului) cu un echipaj alcătuit din trei taikonauți în format inițial, ajungând la 10 în cadrul programului spațial Shenzhou 22.
- 2024: China a devenit prima națioune care a trimis robot lunar – Chang’e 6 – pe „partea nevăzută a Lunii”.
- 2026: China plănuiește să trimită sonda Chang’e-7 la polul sudic al Lunii, pentru a căuta urme de apă înghețată, ce ar putea fi vitală pentru primii locuitori permanenți ai Lunii.
Ce urmează?
NASA plănuiește să-și trimită astronauții să aselenizeze pe satelitul natural al Pământului până în 2028, în misiunea spațială Artemis IV. Asta în cazul în care misiunea nu va fi amânată.
CNSA, care n-a apucat să trimită până acum un taikonaut dincolo de orbita spațială inferioară a Pământului, are deja stația sa spațială. China speră ca primii taikonauți să aselenizeze după 2030.
Jared Isaacman, șeful NASA, a spus:
„Când ai o competiție, nu vrei să pierzi. Diferența între a câștiga și a pierde se măsoară în luni, nu în ani”.
Sursa Foto: Shutterstock/NASA/Roscosmos/CNSA
Autorul recomandă: Cum se vede apusul de soare de pe Marte. Imagini spectaculoase