Curtea Supremă din Costa Rica solicită retragerea IMUNITĂȚII președintelui Chaves. Liderul este acuzat de corupție

Publicat: 02 07. 2025, 10:44
Actualizat: 02 07. 2025, 20:45
sursa foto: Profimedia

Justiţia din Costa Rica a solicitat Parlamentului, pentru prima dată în istoria țării, ridicarea imunităţii preşedintelui Rodrigo Chaves pentru ca acesta să poată fi urmărit penal pentru corupţie, relatează FRANCE 24.

Rodrigo Chaves este acuzat de procurorul general Carlo Diaz, cu care se află în conflict deschis, că a obligat o companie de comunicaţii să plătească 32.000 de dolari prietenului său şi fostului consilier de imagine, Federico Cruz.

Parchetul îl acuză pe preşedintele Rodrigo Chaves de dare de mită, o infracţiune pedepsită cu doi până la opt ani de închisoare pentru funcţionarii care obligă sau incită să se dea sau să se promită în mod necuvenit, pentru ei înşişi sau pentru o terţă parte, un bun sau un avantaj financiar.

Plenul Curţii Supreme din Costa Rica a decis cu majoritate de voturi să transmită Adunării legislative cererea de ridicare a imunităţii preşedintelui.

Conform rechizitoriului, compania de comunicații a fost contractată pentru mandatul lui Chaves (2022-2026) cu fonduri de la Banca Centroamericană pentru Integrare Economică, în baza unei proceduri considerate ilicite.

CITEȘTE ȘI:

Nepoții unui șef de sindicat din ANP, CONDAMNAȚI pentru corupție și înlesnirea evadării. Rudele sindicalistului lucrau la aceeași închisoare

STENOGRAME DNA în dosarul „Corupție la Spitalul Militar”. Pensionări pe „motive medicale”, șpaga ajungea la șeful de la Neurochirurgie