Cutremur de 7,1 grade în Chile

Publicat: 25 04. 2017, 07:10

Potrivit Centrului Seismologic Național al Universității Chile, citat de agenția EFE, cutremurul a avut loc luni, la ora locală 18,38 (21,38 GMT), iar epicentrul s-a situat la 72 kilometri vest de Valparaiso, zonă unde în ultimele 24 de ore s-au simțit peste 100 de mișcări telurice.

Potrivit EFE, seismul a afectat circa 34 de orașe din zona centrală a țării, pe o suprafață de 800 de kilometri.

Autoritățile chiliene au ordonat o evacuare preventivă a zonei de coastă de lângă Valparaiso, la circa 97 km vest de Santiago, în caz de tsunami, însă, au anulat-o la scurt timp după aceea.

Epicentrul cutremurului a fost localizat la 35 km vest de orașul de coastă Valparaiso, la o adâncime de 10 km sub fundul mării. USGS a estimat inițial o magnitudine de 6,7.