Cutremur puternic de 6,6 grade, produs în vestul Japoniei

Publicat: 21 10. 2016, 10:47
Actualizat: 26 03. 2019, 02:28
Agenția a anunțat că seismul s-a petrecut vineri la ora local 2:10, în Tottori, vestul Japoniei, la aproximativ 700 de kilometri de Tokyo, la o adâncime de 10 kilometri. Autoritățile au transmis că nu există deocamdată pericolul producerii unui tsunami, dar au declarat că au fost alertate cu privire la o casă care s-a prăbușit în orașul Yurihama, dar și la câteva incendii care au izbucnit în zona afectată. 
 
Suminori Sakinada, un oficial guvernamental, a spus pentru France Presse că au fost resimțite unde extrem de puternice, dar nu au fost produse pagube semnificative. Transportul în comun a fost suspendat în zonă, iar aproximativ 40.000 de case au rămas fără electricitate, pentru că liniile de tensiune au fost afectate de seism. Reactoarele nucleare din regiune nu au fost afectate, au mai transmis autoritățile. 
 
Japonia este poziționată la intersecția a patru plăci tectonice, fapt care determină o activitate seismică puternică. Cutremurele frecvente nu afectează, însă, clădirile moderne, întrucât reglementările în materie de construcții sunt foarte stricte. 
 
Acest seism vine la cinci ani și jumătate de la cutremurul de 9 grade care a produs un tsunami, avarierea centralei nucleare de la Fukushima și a provocat moartea a 18.000 de oameni. La acea dată, premierul Naoto Kan a numit criza „cea mai dificilă situație din ultimii 65 de ani, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial”.