David Cameron: Brexit a fost o greșeală, nu un dezastru

Publicat: 25 01. 2018, 01:29

Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, David Cameron s-a întâlnit cu miliardarul indian Lakshmi Mittal, cel care deține cele mai importante companii din industria oțelului.

„Am mai spus-o, [Brexit] a fost o greșeală, nu un dezastru. Nu s-a dovedit a fi atât de rău precum ne-am așteptat inițial. Totuși, va fi dificil”, a spus Cameron într-un dialog cu Mittal.

În 2016, David Cameron a convocat referendumul privind rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, a făcut campanie împotriva Brexit și și-a dat demisia după anunțarea rezultatului.

Cu patru luni înainte de referendum, fostul premier a avertizat în privința impactului economic negativ pe care-l va avea părăsirea Blocului comunitar.

„Este o bombă economică, un adevărat șoc. Înseamnă presiune asupra lirei sterline, locuri de muncă pierdute, creșterea ratelor ipotecare, închiderea unor afaceri … oameni muncitori care își pierd mijloacele de trai. Votul pentru ieșirea din UE ar fi o opțiune de autodistrugere”, spunea Cameron la acea vreme.

La 15 decembrie 2017, liderii Uniunii Europene au acordat mandatul pentru următoarea fază a negocierilor privind Brexit cu Marea Britanie, pentru a pregăti discuțiile privind relațiile viitoare, din punct de vedere comercial și al securității. S-a ajuns la un acord privind factura de Brexit, chestiunea graniței irlandeze și drepturile cetățenilor din UE.

Guvernul condus de către Theresa May a primit un termen de trei luni din partea Consiliului European pentru a obține un acord cu privire la viziunea guvernului britanic asupra unei viitoare înțelegeri comerciale, apoi vor începe discuțiile substanțiale în privința relației UE-Marea Britanie, din punct de vedere comercial și al securității. Comisia Europeană vrea ca perioada de tranziție post-Brexit să se încheie până la 31 decembrie 2020.