Decizia lui Obama după criza refugiaților

Publicat: 22 12. 2015, 18:38

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, intenționează să organizeze un summit pe tema crizei globale a refugiaților, cu ocazia Adunării Generale ONU din 2016, programată în septembrie, informează site-ul cotidianului The Washington Post.

„Anul 2015 a relevat, cu o claritate dureroasă, că sistemele noastre, abordările și finanțarea în materie de refugiați sunt inadecvate”, a declarat Samantha Power, ambasadorul SUA la Națiunile Unite.

„Președintele Barack Obama va găzdui un summit, cu ocazia Adunării Generale ONU din 2016, pe tema modalităților de a oferi asistență zecilor de milioane de refugiați care fug de războaie și de alte crize”, a precizat oficialul american.

Potrivit estimărilor ONU, circa 60 de milioane de oameni au fost nevoiți să își părăsească locuințele în ultimii ani, numărul fiind cel mai ridicat de după al II-lea Război Mondial.

În cursul anului 2015, peste un milion de imigranți din Orientul Mijlociu și din Africa au ajuns în spațiul Uniunii Europene, distribuirea acestora generând disensiuni puternice între statele membre. De asemenea, inițiativa Administrației Barack Obama de a primi în Statele Unite 10.000 de refugiați sirieni a stârnit polemici dure.

Summitul din 2016 se va concentra pe necesitatea oferirii de asistență refugiaților din Asia, Africa și America de Sud, a precizat Samantha Power. „Din nefericire, lista refugiaților continuă să crească, iar comunitatea internațională nu a avut capacitatea de a rezolva această problemă”, a subliniat Samantha Power.

Înaintea summitului, programat în septembrie, Statele Unite vor continua să exercite presiuni asupra țărilor, prin intermediul ONU, pentru intensificarea asistenței destinate refugiaților.