Declarație surprinzătoare a șefului unei bănci americane: care este RESURSA cel mai puțin utilizată din lume

Publicat: 10 10. 2015, 13:50

”Femeile sunt resursa cel mai puțin utilizată din lume”, a declarat Quinlan, explicând că, datorită creșterii accesului la educație, a forței de muncă și a salariilor femeilor, acestea au acum cea mai mare putere de cumpărare pe care au avut-o vreodată.

De altfel, Business Insider publică un grafic din care reiese că, în 2014, femeile din întreaga lume au câștigat împreună peste 15 trilioane de dolari, mai mult decât orice altă economie din lume cu excepția SUA (care a fost anul trecut de puțin peste 17 trilioane de dolari).

În mod logic, dacă mai multe femei s-ar implica în economia formală, aceasta ar crește. Totuși, Business Insider scrie că această implicare este greu de realizat în anumite țări în care femeile nu au dreptul să muncească, să aibă proprietăți, să conducă mașina și nici măcar să iasă din casă.

Business Insider scrie că, dacă femeile ar face tot mai puține treburi casnice și ar rămâne la școală în loc să se ocupe de casă, impactul lor asupra economiei globale le-ar putea face să fie ”noua Chină”. ”În 2025, dacă femeile ar juca în economie un rol identic bărbaților, PIB-ul global anual ar crește cu 28 de trilioane de dolari”, conchide Quinlan.