DECLARAȚII ÎN PREMIERĂ ale lui OBAMA despre uciderea lui BIN LADEN

Publicat: 28 04. 2012, 20:52
Actualizat: 28 04. 2012, 21:41

Președintele SUA, Barack Obama, a acordat primul interviu despre operațiunea în care a fost ucis Osama bin Laden, la un an de la raidul din Abbottabad (Pakistan), scrie Politico.com.

Interviul a fost realizat pe 26 aprilie de jurnalistul Brian Williams de la NBC, în camera de control de la Casa Albă. Materialul va fi difuzat pe 2 mai, pe NBC.

„Acum un an, l-au ucis pe bin Laden. Acum, pentru prima dată, principalii actori vorbesc și o fac numai cu Brian Williams”, se arată într-un promo de 15 secunde al interviului.

Pe lângă Barack Obama, jurnalistul NBC i-a mai intervievat pe vice-președintele Joe Biden, pe secretarul de stat Hillary Clinton, dar și pe mai mulți șefi ai armatei sau consilieri ai președintelui SUA.

Politico.com scrie că există voci care susțin că interviul lui Barack Obama ar fi o strategie electorală, care să-i asigure cel de-al doilea mandat la Casa Albă. De altfel, cei de la Politico susțin că operațiunea bin Laden ar avea două părți: una desfășurată anul trecut, când liderul al-Qaida a fost ucis, și una desfășurată anul acesta, în care președintele Obama ar culege laurii acestei reușite.

De altfel, stafful de campanie al președintelui SUA a publicat un clip în care fostul șef de la Casa Albă, Bill Clinton, îl laudă pe Obama pentru decizia de a ataca reședința lui bin Laden și sugerează că Mitt Romney, contracandidatul lui Obama la alegerile din noiembrie, nu ar fi făcut acest lucru.

Secretarul de presă de la Casa Albă, Josh Earnest, nu a acordat prea mare importanță interviului care va fi difuzat pe 2 mai și nici nu a vrut să comenteze dacă acesta este unul electoral sau nu.

„Pot să vă spun că președintele a acordat mai multe interviuri, în ultimul an, despre succesul misiunii împotriva lui bin Laden. Ceea ce a făcut ieri (n.r. pe 26 aprilie) a fost să discute din nou despre succesul acestei misiuni”, a precizat Earnest.

Politico.com scrie că, în 2011, jurnalistul CNN Wolf Blitzer a fost invitat de către Obama în camera de control a Casei Albe, fără a accepta însă să fie filmat.

Cu toate acestea, Brian Williams de la NBC a fost primit cu tot cu echipa de filmare în camera de control. „Fotografia memorabilă din camera de control (n.r. în care Barack Obama, Hillary Clinton și alți oficiali urmăresc în direct operațiunea de capturare a lui bin Laden) a oferit primul indiciu referitor la raidul din Abbottabad. Acum, mulți dintre oamenii din acea fotografie ne vor spune ce s-a întâmplat în acea seară”, se arată în comunicatul NBC.