Delegațiile americane și ruse au sosit pentru discuții la Istanbul. Ucraina nu este “ABSOLUT deloc” pe ordinea de zi
Delegațiile americane și ruse au sosit joi pentru discuții la Istanbul privind normalizarea activității misiunilor lor diplomatice, după ce războiul din Ucraina a declanșat cea mai mare confruntare dintre Moscova și Occident de la apogeul Războiului Rece.
Discuțiile, găzduite de consulatul Rusiei din Istanbul, vor fi conduse de noul ambasador al Rusiei la Washington, Alexander Darchiev, și de secretarul de Stat adjunct Sonata Coulter, a anunțat Ministerul de Externe al Rusiei.
Principalul obiectiv, potrivit Moscovei și Washingtonului, este restabilirea activității misiunilor diplomatice după ani de certuri, acuzații reciproce de intimidare și chiar înghețarea proprietăților diplomatice care au complicat relațiile dintre cele două puteri nucleare, conform Reuters.
Cele două părți vor „încerca să facă progrese în stabilizarea în continuare a operațiunilor misiunilor noastre bilaterale”, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Tammy Bruce.
„Nu există probleme politice sau de securitate pe ordinea de zi, iar Ucraina nu este – absolut deloc – pe ordinea de zi”, a spus Tammy Bruce.
Discuțiile sunt așteptate să dureze câteva ore, au relatat agențiile de știri rusești.
„Aceste discuții se concentrează exclusiv pe operațiunile ambasadelor noastre, nu pe normalizarea unei relații bilaterale în general, ceea ce se poate întâmpla, așa cum am remarcat, numai odată ce există pace între Rusia și Ucraina”, a mai spus Bruce.
„Moștenirea toxică a Administrației americane anterioare”
Miercuri, Alexander Darchiev le-a declarat jurnaliștilor că discuțiile se vor concentra pe „eliminarea moștenirii toxice a Administrației americane anterioare, care a stabilit limite stricte asupra activităților misiunilor diplomatice rusești”.
Atât Moscova, cât și Washingtonul s-au plâns în ultimii ani de dificultățile de a obține acreditări pentru diplomații lor, ceea ce face ca funcționarea ambasadelor lor să fie extrem de dificilă.
Rusia a spus că chiar și plata diplomaților a devenit dificilă din cauza restricțiilor occidentale, în timp ce diplomații americani spun că mișcările lor sunt restricționate în Rusia. Ambele părți s-au plâns de intimidare.
Printre probleme se numără proprietățile deținute de misiunile diplomatice.
Washingtonul a pus sub restricții șase proprietăți rusești, inclusiv proprietatea Killenworth din Long Island, vila Pioneer Point din Maryland, clădirile consulatelor rusești din San Francisco și Seattle și misiunile comerciale din Washington și New York.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI: