Der Spiegel: Care era ținta prioritară a spionajului NSA

Publicat: 10 08. 2013, 19:12
Actualizat: 10 08. 2013, 21:25

Uniunea Europeană (UE) era una dintre țintele prioritare ale supravegherii Agenției Naționale americane pentru Securitate (NSA), scrie în ediția de sâmbătă săptămânalul german Der Spiegel, bazându-se pe documente de la fostul consultant CIA Edward Snowden, refugiat în Rusia, relatează AFP.

Într-un pasaj al unei analize datând din aprilie, NSA oferă asigurări că problemele de politică externă ale UE, de comerț internațional și de stabilitate economică se află printre obiectivele prioritare ale supravegherii, potrivit săptămânalului.

Serviciul american a creat o scală de la 1 („cel mai înalt interes”) la 5 („interes scăzut”), în care aceste trei teme sunt prevăzute cu un nivel de prioritate 3, continuă revista, care afirmă că a consultat documente provenind de la Snowden.

Probleme legate de noile tehnologii, securitatea energetică și probleme în domeniul alimentației nu intră, în schimb, în rândul priorităților americanilor, care le atribuie nivelul de prioritate 5, potrivit aceleiași surse.

Între țările țintite de programul de supravegere al NSA, Germania se situează la același nivel cu Franța și Japonia, dar în fața Italiei și Spaniei. Prioritate este acordată problemelor de politică externă din Germania, stabilității economice și pericolelor la adresa finanțelor, care sunt clasate la nivelul de prioritate 3.

Der Spiegel a scris la sfârșitul lui iunie, bazându-se pe documente furnizate de Edward Snowden, că NSA, acuzată de spionarea comunicațiilor electronice la nivel mondial prin programul PRISM, a luat ca ținte sedii ale Uniunii Europene la Bruxelles și Ambasada UE la Washington. Delegația UE la ONU a făcut obiectul unei supravegheri similare, potrivit Der Spiegel.

Aceste dezvăluiri au provocat o puternică emoție la Bruxelles.