Documentele care arată cum a primit regizoarea Kathryn Bigelow informații SECRETE despre asasinarea lui Osama Bin Laden

Publicat: 26 05. 2012, 17:23

Judicial Watch, o organizație anti-corupție din SUA, a obținut în instanță dreptul de a publica sute de pagini de e-mailuri și transcripturi care descriu în detaliu asistența oferită de CIA și Departamentul Apărării regizoarei Kathryn Bigelow și scenaristului Mark Boal, se arată într-un comunicat de presă al Judicial Watch.

Documentele arată că Departamentul Apărării (DOD) le-a oferit lui Bigelow și Boal acces la unul dintre membrii echipei Seal Team Six, comandoul american care l-a ucis pe Osama bin Laden în Pakistan, în urmă cu un an.

Bigelow, care a câștigat Oscarul pentru drama despre Irak „The Hurt Locker”, a avut acces la informații secrete despre misiunea din Abbottabad, pentru a-și pregăti noua peliculă.

În total, Judicial Watch a obținut două calupuri de e-mailuri și procese-verbale ale întâlnirilor – 153 de pagini de la DOD și 113 pagini de la CIA.
Într-un transcript din 14 iulie 2011 al unei întâlniri dintre oficiali ai DOD, între care și subsecretarul de stat Michael Vickers, cu cineaștii, Boal indică faptul că s-a întâlnit cu oficiali ai Casei Albe de cel puțin două ori, pentru a vorbi despre film.

Sursa: Judicial Watch

„La îndrumarea voastră, am vorbit cu Casa Albă și am avut o întrevedere bună cu Brennan și McDonough și intenționez să păstrez legătura cu ei”, ar fi spus Mark Boal, în cadrul întâlnirii din 14 iulie 2011.

Numele la care se face referire ar fi ale lui John Brennan, consilierul principal în contraterorisim al lui Barack Obama, și Denis McDonough, consilier adjunct pe probleme de siguranță națională al președintelui american.

În cadrul unei alte întâlniri, din 13 iulie 2011, Michael Vickers i-a propus lui Bigelow să îi ofere acces la membrul Seal Team Six. „Probabil că vă poate oferi tot ceea ce cereți”, i-a spus Vickers lui Bigelow. Condiția pusă de DOD a fost ca regizoarea „să nu dezvăluie sub nicio formă numele” agentului, potrivit unui proces-verbal.

Bigelow și Boal, împreună cu un un membru al lobby-iștilor democrați recrutat pentru tot pentru acest film, au avut un acces în repetate rânduri în clădirile CIA, inclusiv în zonele securizate din Centrul Antiterorist (CTC), unde s-a planficat raidul din Abbottabad.

Numele clădirilor, la fel ca și numele agenților menționați în documente sunt șterse.

Sursa: Judicial Watch

Într-un e-mail din 13 iunie 2011, Michael Vickers i-a înștiințat pe colegii săi de la direcția de comunicare a departamentului Apărării că „DOD vrea să influențeze povestea (filmului, n.red.), astfel încât să împiedice apariția unor informații eronate, dar să nu pară că, de fapt, comandanții sunt de acord să vorbească cu presa”.

Pe tot parcursul discuțiilor, se fac referiri dese la Casa Albă, despre care se spune că este la curent și a aprobat în prealabil fiecare nouă întâlnire în care Bigelow află culisele operațiunii de capturare și asasinare a lui Bin Laden.

Sursa: Judicial Watch

Judicial Watch a început ancheta sa după ce în presa americană au apărut mai multe articole despre posibile scurgeri de informații secrete din partea Adminsitrației Obama pentru filmul lui Bigelow.

Potrivit unor jurnaliști, subalternii lui Obama ar fi primit undă verde să o ajute pe Kathryn Bigelow pentru că filmul l-ar ajuta mult pe președinte să câștige capital de imagine.

Pelicula se numește „Zero Dark Thirty” și va fi lansată în SUA pe 19 decembrie, la mai bine de o lună după alegerile prezidențiale.

Judicial Watch încearcă de asemenea să obțină acces la fotografii și înregistrări ale operațiunii din Abbottabad, inclusiv imagini cu Bin Laden mort.

Pentagonul colaborează frecvent cu Hollywoodul, nu doar pentru consultare și sfaturi tehnice, dar și cu echipament militar pentru filmări.