Doi români arestați în Larnaca, după ce o româncă a fost găsită moartă într-un apartament

Publicat: 10 09. 2013, 10:48
Actualizat: 10 09. 2013, 10:48

O româncă în vârstă de 56 de ani a fost găsită moartă luni în apartamentul închiriat al unui român, în apropiere de Biserica Ayios Lazaros, în Larnaca, investigații preliminare indicând că a fost omorâtă, a anunțat un purtător de cuvânt al poliției, relatează Cyprus Mail online în ediția de marți.

Potrivit poliției, chiriașul apartamentului, în vârstă de 57 de ani, a sunat la ora locală 11.40 (și ora României) la poliție, anunțând că trupul femeii se afla pe patul său. În zonă locuiesc români care muncesc în cluburi și baruri din Larnaca, potrivit publicației. „Ofițerii au mers acolo și au găsit o femeie străină, în vârstă de 56 de ani, întinsă pe pat, prezentând răni multiple”, a declarat Charalambos Zachariou, un purtător de cuvânt al Poliției din Larnaca.

Investigațiile se aflau în faza inițială luni, a anunțat el, adăugând că sunt cercetate anumite informații și că poliția se îndreaptă „în direcția bună”. Purtătorul de cuvânt a evitat să le răspundă unor jurnaliști care l-au întrebat dacă a fost găsită arma crimei. „Probe au fost colectate de la scena crimei, inclusiv un anumit obiect, posibil legat de acest act criminal”, a spus el.

Legiștii Sophocles Sophocleous și Nicolas Charalambous au efectuat investigațiile inițiale la scena crimei. Charalambous a declarat că este vorba despre un act criminal. O autopsie a stabilit, ulterior, că femeia a murit din cauza unei hemoragii interne, după ce a fost rănită.

Potrivit agenției Cyprus News Agency (CNA), vctima avea răni pe tot corpul care se păreau că au fost cauzate cu un topot mic, ciocan și alte obiecte contondente.

Poliția a arestat ulterior doi români, unul în vârstă de 47 de ani și pe bărbatul în vârstă de 57 de ani care a sunat la poliție, scrie Cyprus Mail.

Publicația adaugă că femeia ar fi lucrat la o sală de gimnastică și că ar fi locuit într-o casă abandonată, în zonă.

Într-un incident separat, altă româncă a fost rănită prin împușcare de către fostul partener, în Larnaca, care a îndreptat arma împotriva sa și s-a sinucis imediat după aceea. Ea se află în prezent într-o unitate de terapie intensivă (ATI), într-o situație critică, potrivit Cyprus Mail.