Donald Trump amenință că va întrerupe ajutorul financiar acordat Pakistanului

Publicat: 01 01. 2018, 20:36
Actualizat: 17 04. 2018, 22:21

„Statele Unite au oferit în mod prostesc Pakistanului peste 33 de miliarde de dolari drept ajutor în ultimii 15 ani, iar ei ne-au oferit la schimb minciuni și înșelăciuni, considerând că liderii noștri sunt proști. Pakistanul oferă un refugiu sigur teroriștilor pe care îi vânăm în Afganistan”, a transmis Trump, prin intermediul contului de Twitter.

Potrivit unor surse citate de publicația The New York Times, administrația Trump ia în calcul retragerea a 255 de milioane de dolari alocați pentru autoritățile de la Islamabad.

În luna august, Donald Trump a declarat că Pakistanul, unul dintre aliații SUA, găzduiește organizații teroriste și nu contribuie suficient la stabilizarea situației din Afganistan.

În luna iulie, secretarul american al Apărării, James Mattis, a informat Congresul SUA că au fost retrase 50 de milioane de dolari din finanțarea către Pakistan, întrucât Islamabadul nu a putut dovedi faptul că „a luat măsuri suficiente împotriva rețelei Haqqani”, o ramură a talibanilor afgani.

În replică, regimul pakistanez susține că a lansat operațiuni militare pentru a înlătura militanții extremiști de pe teritoriul țării, iar peste 17.000 de pakistanezi au murit în urma unor confruntări sau atacuri începând din 2001.