Donald Trump, amenințat de hackerii de la Anonymous: „Vei regreta următorii 4 ani”

Publicat: 17 01. 2017, 19:17

This browser does not support the video element.

Într-o serie de tweet-uri trimise de pe YourAnonCentral, președintele ales al SUA a fost amenințat că își va regreta mandatul. „Nu mai trăim vremurile din anii ’80, informațiile nu dispar, totul este acolo. Vei regreta următorii 4 ani”, potrivit B1.

De asemenea, Trump a mai fost acuzat că ar avea „legături financiare și personale cu mafioții ruși, traficanții de copii și spălătorii de bani”.

„Ești implicat în niște grupuri foarte periculoase. Roy Cohen și tatăl tău nu mai sunt aici să te protejeze”, a scris grupul de hackeri, făcând referire la prietenia cu avocatul Roy Cohn, care l-a reprezentat pe Trump în anii ’70, când a fost acuzat de încălcarea legii.

Postările puse de Anonymous au venit ca răspuns la postarea lui Trump în care l-a atacat pe directorul CIA, John Brennan, acuzându-l că ar împrăștia știri false.