Donald Trump, anunț-șoc la un miting în Alabama: „M-am vaccinat. E bun!”. Cum au reacționat americanii

Publicat: 23 08. 2021, 18:02
Sursa FOTO: wikimedia.org

Donald Trump, fostul președinte american, le-a făcut o surpriză simpatizanților, pe care i-a anunțat, senin, că s-a vaccinat împotriva Covid-19. Mai mult, Trump și-a îndemnat alegătorii să aleagă calea vaccinării. Totul, în cadrul unui miting în statul Alabama.

În timpul discursului de la tribună, Donald Trump a lansat un apel neașteptat pentru vaccinare. Mesajul său vine în contextul în care autoritățile din SUA au reușit să imunizeze complet circa 52% din populație.

Mai mult, oficialii din domeniul sanitar se plâng că viteza cu care se desfășoară acest proces este insuficientă pentru a face față răspândirii variantei Delta.

Ce a zis Trump

„Cred în totalitate în libertățile voastre. Sunteți liberi să faceți ce vreți. Dar, vă recomand să vă faceți vaccinul! Eu mi l-am făcut. E bun! Vă bucurați de libertățile voastre. Se întâmplă ca eu să fiu vaccinat. Dacă nu funcționează, veți fi primii care vor afla. Aveți libertăți și trebuie să vi le păstrați. Și trebuie să vă duceți copiii înapoi la școală”, a spus fostul președinte.

Donald Trump s-a infectat cu noul coronavirus în octombrie 2020, cu o lună înainte de alegerile din noiembrie, pierdute în fața lui Joe Biden. Fostul președinte a primit tratamentul experimental al companiei Regeneron fiindcă în acel moment nu exista pe piață un vaccin autorizat. Trump s-a vindecat de Covid-19 și, înainte de a pleca de la Casa Albă, s-a vaccinat împotriva coronaviruslui, potrivit relatărilor presei americane.

Declarații controversate făcute de fostul președinte american

La începutul pandemiei, Donald Trump a avut o atitudine oscilantă față de gravitatea situației. De faptr, la început, el a catalogat pandemia drept o farsă globală pusă la cale de industria farmaceutică.

Mai apoi, s-a declarat adeptul tratamentelor neautorizate medical, precum cel care implică administrarea hidroxiclorochinei (tratament împotriva malariei). Anterior, el a vorbit și despre rolul important în combaterea infecției pe care l-ar juca dezinfectanții pe bază clor, ceea ce a dus la o creștere a numărului otrăvirilor cu substanțe casnice pe bază de clor în SUA.