Donald Trump, apel de ultimă oră către americani: „Sunt cele mai importante alegeri din viața noastră”. Republicanii riscă să piardă ambele camere ale Congresului
Președintele Donald Trump și-a mobilizat susținătorii în ajunul alegerilor parlamentare din SUA, avertizând asupra unei tot mai probabile victorii democrate. Republicanii riscă să piardă controlul Camerei Reprezentanților și chiar majoritatea din Senat.
Președintele Trump a lansat luni, 2 noiembrie, un ultim apel către alegătorii republicani, înaintea scrutinului de la jumătatea mandatului, programat marți, 3 noiembrie. Într-un discurs susținut la Washington, liderul de la Casa Albă a prezentat votul drept unul dintre cele mai importante momente electorale din istoria recentă a Statelor Unite, relatează ABC.net.
„Suntem în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului, cele mai importante, cred, din viața noastră”, a declarat Donald Trump, în cadrul unui discurs de final de campanie, organizat în fața monumentului dedicat lui Abraham Lincoln.
Sursa video – X/@clashreport
O parte importantă a intervenției sale a fost consacrată proiectelor și lucrărilor pe care administrația republicană le-a promovat la Casa Albă și în capitala federală după începutul celui de-al doilea mandat prezidențial.
Trump a atacat dur Partidul Democrat, susținând că acesta ar fi desemnat pentru alegerile parlamentare „cei mai radicali și periculoși candidați din istoria SUA”, printre care s-ar număra „jihadiști și membri ai Frăției Musulmane”.
Atacurile lui Trump, în care din nou nu a prezentat dovezi, au fost repetate în timpul campaniei și l-au vizat inclusiv pe Abdul El-Sayed, candidatul democrat pentru Senat în statul Michigan. Dacă va câștiga, acesta ar deveni primul senator musulman din istoria Statelor Unite.
Trump pregătește grațieri pentru aliații săi dacă democrații câștigă alegerile
Președintele american a participat la 25 de mitinguri electorale în mai multe state, concentrându-și eforturile asupra unor teritorii considerate tradițional republicane, dar în care democrații au șanse să obțină victorii. Printre acestea se numără Texas, Iowa și Kansas.
Într-un interviu acordat luni publicației New York Post, Trump a declarat că ar putea recurge la grațieri preventive pentru aliații săi, în eventualitatea în care republicanii pierd alegerile. Măsura ar urmări să-i protejeze de eventuale proceduri judiciare care ar putea apărea în urma unor anchete parlamentare inițiate de democrați, dacă aceștia vor prelua controlul Congresului.
Temerile privind astfel de investigații au fost exprimate anterior și de Elon Musk, principalul finanțator al campaniei republicane și aliat al președintelui american. Luna trecută, miliardarul a susținut că democrații intenționează să declanșeze anchete împotriva sa în cazul unei victorii electorale.
Republicanii ar putea pierde majoritatea în ambele camere ale Congresului
Sondajele realizate înaintea scrutinului indică dificultăți pentru Partidul Republican, în condițiile în care popularitatea președintelui Donald Trump a fost puternic afectată de creșterea costului vieții și de consecințele economice ale războiului împotriva Iranului.
Democrații speră să profite de nemulțumirile alegătorilor pentru a recâștiga controlul Camerei Reprezentanților, unde republicanii dețin în prezent o majoritate fragilă.
Există, de asemenea, posibilitatea ca Partidul Republican să piardă majoritatea în Senat, ceea ce ar modifica raportul de forțe dintre Casa Albă și Congres în a doua parte a mandatului prezidențial.
La alegerile din 3 noiembrie, americanii sunt chemați să decidă componența întregii Camere a Reprezentanților, care are 435 de mandate, precum și ocupanții unei treimi dintre locurile din Senatul Statelor Unite.