Alegerile de la mijlocul mandatului din 2002 au stabilit un record istoric. George W. Bush a devenit primul președinte din 1934 în timpul căruia propriul partid a menținut majoritatea în Congres și a reușit chiar să obțină noi mandate. Alegerile din 5 noiembrie 2002 s-au desfășurat la numai 14 luni de la atacurile de la 11 septembrie 2001.
Americanii, marcați puternic de prăbușirea Turnurilor Gemene de la New York, și-au pus încrederea în capacitatea administrației republicane de a gestiona războiul împotriva al-Qaeda. După tragedia de la 11 septembrie, războiul împotriva terorismului avea susținere populară. Președintele a avut după discursul ținut pe ruinele World Trade Center o rată de aprobare de 90%. Pe parcurs, popularitatea i-a scăzut la 65%, dar asta nu i-a oprit pe republicani să mențină majoritatea în Congres și pe Bush să fie reales președinte în 2004.
La alegerile din 7 noiembrie 2000, republicanii au câștigat președinția și ambele camere ale Congresului. George W. Bush, candidatul republican, l-a învins pe vicepreședintele democrat Al Gore.
La începutul mandatului, președintele republican era mai preocupat de politica internă. Prima sa promisiune a fost reducerea taxelor cu 1,6 trilioane de dolari pe o perioadă de 10 ani.
Cu republicanii majoritari în ambele camere, Legea privind Reconcilierea pentru Creșterea Economică și Reducerea Impozitelor din 2001 a trecut de votul Congresului în mai 2001 și promulgată de președinte pe 7 iunie 2001. Pe 9 august 2001, Bush a semnat un ordin executiv prin care interzicea finanțarea federală a cercetării celulelor stem.
A doua inițiativă politică majoră a fost reformarea învățământului. Bush a vrut să asigure accesul la educație pentru toți minorii americani proveniți din familiile cu venituri scăzute și din grupările minoritare. Legea Niciun Copil Lăsat în Urmă a fost votată de Congres la finalul anului 2001 și semnată de Bush pe 8 ianuarie 2002.
În comparație cu Trump, Bush a avut grave probleme cu migrația – între 2000 și 2005, opt milioane de migranți au pătruns ilegal în SUA.
Pe 11 septembrie 2001 au avut loc atacurile. Administrația Bush a creat Departamentul de Securitate Internă și a sporit nivelul de securitate din aeroporturi, vămi și frontiere. Prin Legea Patriotică votată de ambele camere ale Congresului, SUA au extins instrumentele de supraveghere în masă prin monitorizarea apelurilor telefonice și detenție fără proces pentru migranții suspecați de terorism.
Având autorizație pentru a folosi forța militară în contracararea terorismului, pe 7 octombrie 2001, George Bush a bombardat Afganistanul controlat de talibanii acuzați că-i găzduiau pe teroriștii al-Qaeda, inclusiv pe Osama bin Laden, considerat autorul principal al atacurilor de la 11 septembrie.
La Operațiunea Enduring Freedom au luat parte nu doar SUA, dar și majoritatea statelor membre NATO (Canada, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia) , Filipine, Australia, Polonia, România și Noua Zeelandă pentru a susține Statul Islamic al Afganistanului în lupta cu Emiratul Islamic al Afganistanului.
După capturarea capitalei Afganistanului, Kabul, americanii și coaliția internațională au obținut victoria, chiar dacă talibanii au continuat insurgența în zonele montane și Osama bin Laden a evacuat țara. Totuși, afganii au experimentat pentru prima oară democrația după organizarea alegerilor din 2004, câștigate de Hamid Karzai care a devenit primul președinte ales democratic.
Alegerile s-au desășurat pe 5 noiembrie 2002 pentru formarea celui de-al 108-lea Congres al SUA. Potrivit rezultatelor, republicanii au reușit să mențină majoritatea în ambele camere.
Având majoritate republicană solidă în Congres, Bush a putut invada Irakul pe 20 martie 2003. SUA, sprijinită de o coaliție internațională (Australia, Regatul Unit, Polonia), au lansat Operațiunea Iraqi Freedom pentru a răsturna regimul ba’athist controlat de dictatorul Saddam Hussein, cunoscut pentru opresiuni și atacurile brutale cu arme chimice în războiul cu Iran din anii 1980.
George Bush și Dick Cheney au acuzat Irakul că ar deține arme de distrugere în masă și ar avea legături cu gruparea al-Qaeda. Președintele a primit autoritate din partea ambelor camere ale Congresului (inclusiv din partea unor democrați ca senatoarea Hillary Clinton) să folosească forța militară împotriva Irakului, care a refuzat accesul inspectorilor internaționali.
Chiar dacă Bush a avut susținere favorabilă din rândul clasei politice la nivel bipartizan, 36 milioane de oameni de pe întreaga planetă au protestat împotriva declanșării războiului din ianuarie 2003 până în martie 2003.
SUA au inițiat o campanie de bombardamente „șoc și uimire”, iar forțele de coaliție au lansat o invazie terestră. Forțele irakiene au fost înfrânte rapid. Bagdadul a fost capturat în doar două săptămâni. La finalul anului 2003, Saddam Hussein a fost capturat. Sute de mii de soldați au fost staționați de SUA și de forțele Coaliției pentru a menține stabilitatea și a asigura o tranziție pașnică la democrație.
Bush a ținut discursul victoriei și a declarat misiune încheiată de pe un portavion, cu toate că avea să se confrunte cu o insurgență dură. Nu s-au găsit deloc arme chimice în Irak, ceea ce a dăunat permanent reputației Statelor Unite.
George W. Bush a devenit primul președinte de la Jimmy Carter încoace al cărui partid a menținut controlul asupra ambelor camere ale Congresului în urma alegerilor de la mijlocul mandatului. Alegerile intermediare din 2002 au fost ultimele la care partidul președintelui aflat la conducere și-a păstrat majoritatea în ambele camere.
Tot Bush a fost primul președinte american de la Franklin Roosevelt în 1934 în timpul căruia partidul său a reușit să obțină noi mandate în ambele camere ale Congresului. De asemenea, Bush a fost ultimul președinte în timpul căruia partidul a deținut puterea în totalitate pentru șase ani, din ianuarie 2001 până în ianuarie 2007.
Alți președinți care au reușit această performanță au fost democrații John F. Kennedy în 1962 și Lyndon B. Johnson în 1966. Johnson a avut susținere totală din partea Congresului dominat de democrați pentru a continua Războiul din Vietnam. Iar democratul Harry Truman a putut interveni în Războiul din Coreea. Franklin Roosevelt a putut să-și ducă mai departe politicile economice New Deal. El a putut să-i conducă pe Aliați în cel de-al Doilea Război Mondial.
O majoritate confortabilă în Congres pentru un președinte aflat în război este esențială. Iată ce s-ar putea întâmpla dacă republicanii vor menține majoritatea în ambele camere ale Congresului:
Sursa Foto: The White House/ US Congress/Wikipedia Commons