Donald Trump schimbă echipa. Noi avocați în procesul pentru „incitare la insurecţie”

Publicat: 01 02. 2021, 09:54
Donald Trump / Sursa FOTO: wikimedia.org

Donald Trump și-a găsit alți avocați care să-l apere în procesul pentru „incitare la insurecţie”. Fostul președinte este acuzat de democrați că a pus în pericol securitatea internă a Statelor Unite, drept pentru care împotriva sa a fost deschisă o acțiune.

Prima înfățișare în proces va fi pe 9 februarie. Duminică, Trump a anunţat că a angajat doi noi avocaţi pentru a-l apăra.

De ce au renunțat foștii avocați

Vestea dată de Donald Trump survine în urma știrilor recente apărute în presă, potrivit cărora cinci avocați au renunțat să-l mai reprezinte pe fostul președinte din cauza dezacordurilor legate de linia de apărare.

„Foarte respectaţii avocaţi pledanţi David Schoen şi Bruce L. Castor Jr vor conduce acum echipa”, a anunţat Donald Trump într-un comunicat. Castor a făcut carieră în domeniul dreptului penal, în timp ce Schoen este specialist în „procese pentru drepturile civile din Alabama şi apărare penală federală în New York, inclusiv pentru gulere albe (persoane cu funcţii de conducere în structuri statale sau private) şi alte cazuri complexe”. Schoen a colaborat anterior cu echipa de apărare a lui Trump şi cei doi „cred că punerea sub acuzare este neconstituţională”, se menţionează în comunicat.

Donald Trump a dorit ca avocaţii săi să continue să argumenteze teza fraudei electorale masive care a dus la victoria democratului Joe Biden mai degrabă decât să se concentreze asupra inculpării unui preşedinte care nu mai este în funcţie.

Democrații au nevoie de voturile republicanilor

Procesul lui Donald Trump pentru „incitare la insurecţie” urmează să înceapă pe 9 februarie.

Cu doar cinci senatori republicani dispuşi să se alăture votului celor 50 de democraţi, este puţin probabil ca majoritatea de două treimi necesară, adică 67 de senatori, să fie atinsă. Pe de altă parte, votarea unei moţiuni de cenzură ar avea nevoie de sprijinul a cel puţin 10 senatori republicani pentru a avea şansa de a fi adoptată, opţiune pe care unii o consideră posibilă.