Donald Trump știe cum va câștiga următoarea dezbatere: o să discute despre amantele lui Bill Clinton

Publicat: 27 09. 2016, 18:27

„O voi ataca mai dur la următoarea dezbatere” pe Hillary Clinton, a declarat Donald Trump, citat de Fox News.

„De data asta am avut un ton temperat pentru că nu am vrut să rănesc sentimentele nimănui. Aș fi putut aduce în discuție aventurile amoroase pe care le-a avut Bill Clinton, dar am evitat, pentru că în public se afla Chelsea Clinton, fiica soților Bill și Hillary Clinton.

„M-am gândit că nu merita această discuție, că nu era frumos…”, a precizat Trump.

Conform sondajelor instant efectuate în rândul telespectatorilor, Hillary Clinton a câștigat, cu 62%, prima dezbatere electorală televizată din campania electorală prezidențială. Prima dezbatere televizată din campania electorală prezidențială 2016 a fost organizată de postul tv NBC.

Următoarea dezbatere electorală televizată este programată pe 9 octombrie, la CNN.