Donald Tusk, președintele Consiliului European, îi numește „criminali” pe traficanții de imigranți

Publicat: 09 09. 2015, 09:08

„Este necesar să ne concentrăm (atât) asupra luptei împotriva traficului de ființe umane și călăuzelor”, cât și a operațiunilor de „salvare a vieții oamenilor”, a declarat Tusk înaintea unei întâlniri cu președintele israelian Reuven Rivlin.

Potrivit ultimelor date ONU, peste 380.000 de migranți și refugiați au sosit în Europa pe Mediterana începând din ianuarie, iar 2.850 au murit sau sunt dați dispăruți.

„În fapt, în prezent putem vobi de criminali, pentru că ei sunt direct responsabili de moartea miilor de persoane”, a adăugat el, subliniind că lupta împotriva acestor traficanți „este lucrul cel mai important în acest moment”.

În opinia sa, este necesar „să se vobească despre contextul general” al acestei crize „dramatice”. „Este vorba despre economie, este vorba despre securitate – și nu doar de securitatea frontierelor europene, ci și despre situația anumitor țări din regiunea voastră”.

Criza a dezvăluit „fenomene sociale ca xenofobia”, a subliniat Tusk, în contextul în care sosirea a mii de migranți, majoritatea fugind din calea sângerosului război din Siria, a provocat reacții violente în anumite țări europene.

Președintele Consiliui European declara în weekend că este vorba despre „începutul unui adevărat exod, ceea ce înseamnă că ne vom confrunta cu această problemă mulți ani de-acum înainte”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți seara, la începutul unei întâlniri cu Tusk, că, din cauza „islamului radical din Orientul Mijlociu și din Africa, se confruntă Europa cu un val, un tsunami de persoane care, în mod tragic, fug de cele mai grave crime pe care umanitatea le-a comis de la Holocaust” încoace.

Între cele 28 de state europene există disensiuni profunde în privința răspunsului de dat sosirii a zeci de mii de persoane care caută refugiu în Europa, state din Europa de Est adoptând o atitudine foarte dură, după modelul Ungarei.

În acest context, șeful Comisiei Europene Jean-Claude Juncker urmează să dezvăluie miercuri un plan de primire a 120.000 de refugiați.

Potrivit acestui plan, Germania va primi 31.000 de persoane, Franța 24.000, iar Spania 15.000, potrivit unei surse europene.

Însă vicecancelarul german Sigmar Gabriel a anunțat deja că țara sa poate, „cu siguranță, să gestioneze un număr de ordinul a jumătate de milion (de refugiați pe an) timp de mai mulți ani, poate chiar mai mulți”.