Două dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei cheamă cetățenii la vot, duminică, într-un referendum pentru mai multă autonomie

Publicat: 22 10. 2017, 12:09
Actualizat: 22 10. 2017, 12:12

Duminică, regiunea Lombardia, care include faimosul oraș Milano, dar și Veneto, a cărei capitală este Veneția, ambele generând împreună 30% din PIB-ul țării, își invită cetățenii să voteze pentru o mai mare autonomie față de Roma.

Inițiat de guvernatorii locali, ambii din aripa dreptă a Ligii Nordului, un partid care a cochetat cu ideea de pro secesiune, votul urmărește asigurarea unor puteri suplimentare în ceea ce privește cheltuielile, imigrația, educația și sistemul de sănătate.

Cinci regiuni ale Italiei se bucură deja de puteri mai mari, inclusiv Sardinia și Sicilia.

Cei doi lideri regionali, Roberto Maroni (Lombardia) și Luca Zaia (Veneto), cred că prin acest vot cetățenii îi vor mandata pentru a negocia cu Roma, pentru o mai mare autonomie.

„Scopul nostru este să avem îndeajuns de multă putere cât să pătrundem rezistența guvenului” a spus Maroni, pentru CNN. „Vrem să manageriem teritoriul, mai ales fluxurile migratorii”, a completat el. „Pentru noi, cel mai important lucru este obținerea resurselor”, a adăugat acesta.

Spre deosebire de referendumul pentru independență din Catalonia, declarat ilegal de Guvernul Spaniei, Constituția Italiei permite ca astfel de voturi să aibă loc.

În Lombardia, acest vot marchează și o premieră, pentru că se va desfășura electronic, fiind dat prin tablete moderne care înlocuiesc ștampila. În Veneto, se vor păstra însă metodele tradiționale.

De ce este acest vot important?

Politicieni care susțin referendumul spun că succesul economiilor acestor regiuni nu ar trebui să fie folosit pentru a finanta zonele sărace din sudul Italiei.