După atacul de la școala din Pakistan, soldat cu 149 de morți, se va reintroduce pedeapsa cu moartea pentru terorism. Sute de condamnați vor fi executați

Publicat: 22 12. 2014, 13:17

La o zi după acest atac care a șocat țara, autoritățile de la Islamabad au anunțat reluarea execuțiilor, suspendate din 2008, pentru cazurile de terorism.

Șase persoane condamnate la moarte de tribunale antiterorism au fost deja executate de atunci, cu aparenta aprobare a unei părți importante a opiniei publice.

„Ministerul de Interne a finalizat lista celor 500 de condamnați care au epuizat toate căile de recurs. Cererile lor de grațiere au fost respinse de președinte și vor fi executați săptămânile următoare”, au declarat mai mulți reprezentanți ai ministerului.

Aproape 8.000 de condamnați la moarte se află în închisorile din Pakistan, țară cu 200 de milioane de locuitori.

Sfârșitul moratoriului asupra executării pedepsei capitale, anunțat de premierul Nawaz Sharif, se referă la cei care au fost condamnați de tribunale antiterorism.