După ce au fugit în Siria, două eleve din Marea Britanie s-au măritat cu adepți ai Statului Islamic

Publicat: 04 07. 2015, 18:19

Două fete din Marea Britanie, care au fugit în urmă cu câteva luni în Siria, pentru a se alătura Statului Islamic, au ajuns să se și căsătorească cu bărbați din aceeași grupare, relatează The Guardian.

Căsătoria a fost aprobată în prealabil de autoritățile siriene, iar fetele și-au ales soții din fotografii. Vestea căsătoriei a ajuns la familiile lor prin telefon și prin intermediul internetului, ceea ce i-a dezamăgit pe părinți, fiind un semn că nu se vor întoarce prea curând acasă.

Shamima Begum, 15 ani, Kadiza Sultdana, 16 ani, și Amira Abase, 15 ani, au plecat din Marea Britanie pe 17 februarie, fără acordul părinților lor. Doar una dintre ele nu s-a căsătorit până în prezent.

Vineri, pe 3 iulie, Daily Telegraph a publicat un filmuleț, în care apăreau trei fete la cumpărături, în spatele lor fiind o femeie care le amenința cu arma. Cu toate acestea, părinții celor trei fete au negat că ar fi vorba de fiicele lor.