După criticile lui Donald Trump, șeful NATO apără contribuțiile statelor europene la operațiunea „Epic Fury” împotriva Iranului
În cadrul conferinței bilaterale dintre Mark Rutte și Donald Trump premergătoare întâlnirii cu liderii NATO, șeful Alianței a apărat contribuția europenilor în fața criticilor lui Donald Trump.
Rutte a oferit doar un exemplu și a precizat că în perioada războiului, bazele aeriene din Europa au găzduit aproximativ 5.000 de avioane militare. Aceste precizări au venit după ce marți, șeful de stat american s-a declarat „foarte dezamăgit” de NATO, pe care l-a acuzat direct că a lăsat singure Statele Unite în războiul cu Iranul. Acesta a afirmat că aliații au „refuzat să ajute” în combaterea amenințării nucleare a Teheranului.
„Știu că ești dezamăgit. Am discutat despre asta acum câteva săptămâni. Aș spune că acestea sunt cazuri izolate. 5.000 de avioane au decolat de pe aeroporturi europene în sprijinul [operațiunii] Epic Fury. Europa a fost o mare platformă de proiecție a puterii pentru Statele Unite, care a ajutat Epic Fury, inclusiv țările pe care le-ați menționat, Germania încă din prima zi, Franța și multe altele. Am discutat despre aeroportul din București, care a fost închis timp de câteva zile pentru traficul comercial, pentru că era nevoie de el pentru Epic Fury […] Dar totuși, în general, 5.000 este o sumă imensă”, a precizat șeful NATO.
De mai multe ori, Donald Trump, nemulțumit de lipsa de implicare oficială a NATO, a amenințat cu reducerea trupelor americane de pe vechiul continent cu o treime sau chiar cu retragerea totală a SUA din Alianță. Marți, în cadrul întâlnirii bilaterale cu Recep Erdogan, Trump a precizat că se gândește chiar să retragă toate trupele din Europa. De asemenea, Trump a precizat că nu ar fi participat la acest summit dacă nu era găzduit în Turcia, însă este prezent din respect față de gazda evenimentului, Recep Erdogan.