După un jaf informatic în SUA, CIA a luat o decizie drastică în China

Publicat: 02 10. 2015, 10:52

Date aparținând unui număr de 21 de milioane de angajați federali au fost furate, în aprilie, într-un atac masiv asupra Biroului american pentru Managementul Personalului (OMP).

Companii cu activitate în domeniul secuității cibernetice au acuzat hackeri ai statului chinez de comiterea acestui atac.

Retragerea personalului din China a fost o „măsură de precauție”, au declarat oficiali din cadrul Agenției Centrale americane de Informații pentru WP.

CIA a refuzat însă să comenteze în mod direct pe această temă.

Informații despre personalul CIA nu s-au aflat în volumul masiv de fișiere furate din computerele OPM, însă alte documente cu privire la verificări efectuate de către Departamentul de Stat în rândul angajaților săi au fost copiate în timpul atacului.

CIA se teme că o comparare a listelor celor care au fost verificați cu registrul personalului ambasadei ar putea să-i ajute pe chinezi să-i expună lucrătorii din domeniul informațiilor.

Cei care lucrează la ambasadă și care nu au fost verificați de către Departamentul de Stat erau agenți CIA, scrie ziarul citând „oficiali anonimi”.

Pericolul ca în urma unor căutări în aceste date să fie expuși agenți din domeniul informațiilor a fost evocat și de către James Clapper, directorului serviciilor americane de informații (DNI), în cadrul unei audieri în Comisia pentru Forțele Armate din cadrul Senatului.

Clapper a declaat că intruziunea are „potențiale implicații grave” pentru comunitatea de informații, prin identificarea agenților acesteia din alte țări.

„Acesta este un cadou care va continua să dea (roade) ani de zile”, a declarat el în fața membrilor comisiei senatoriale, care analiza amenințările în domeniul cibernetic la adresa Statelor Unite și care sunt pașii necesari în vederea combaterii lor.

El a adăugat că și Statele Unite sunt angajate în tipul de atacuri cibernetice de care este acuzată China.

„Și noi practicăm spionajul cibernetic”, a spus el. „Nu suntem deloc nepricepuți la asta”, a adăugat Clapper.