Elveția va găzdui, la solicitarea lui Zelenski, un summit pentru pace în Ucraina, dar nu este clar dacă Rusia va fi invitată

Publicat: 15 01. 2024, 21:30

Elveția a acceptat, luni, propunerea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, de organizare a unui summit global privind un potențial proces de pace în Ucraina, pe baza condițiilor formulate de Administrația de la Kiev, care mizează pe implicarea Chinei și a națiunilor din Sudul Global.

”La solicitarea președintelui Ucrainei, Elveția a acceptat găzduirea unui summit în baza formulei de pace. Detaliile sunt în curs de a fi stabilite”, a comunicat Guvernul Elveției.

Volodimir Zelenski a sugerat, în cursul unei conferințe de presă organizate la Berna alături de președintele Confederației Elvețiene, Viola Amherd, cine ar vrea să participe la summitul de pace din Elveția.

”Suntem deschiși față de toate țările care ne respectă suveranitatea și integritatea teritorială. Am vrea să fie prezente națiunile din Sudul Global, este important să arătăm că întreaga lume este împotriva agresiunii Rusiei și că întreaga lume susține o pace corectă”, a declarat Volodimir Zelenski, citat de agenția Reuters.

Nici Zelenski, nici președintele Elveției nu au precizat în ce oraș sau când va avea loc summitul. Echipele celor două țări vor începe marți acțiunile de organizare a reuniunii. Volodimir Zelenski se află în Elveția pentru a participa la Forumul Economic Mondial de la Davos. Cu ocazia vizitei în Elveția, Zelenski se va întâlni inclusiv cu premierul Chinei, Li Qiang.

Președintele Ucrainei a semnalat că este esențială participarea la summit a Chinei, întrucât joacă ”un rol major” pe plan mondial.

”Noi ne-am dori foarte mult să se implice China în formula de pace și în organizarea summitului. Dar nu este totul așa cum vrem noi”, a subliniat Zelenski.

Președinția Rusiei a semnalat deja că se opune discuțiilor despre situația din Ucraina la Forumul Economic Mondial de la Davos, argumentând că nu este prezent niciun reprezentant al Moscovei. Kremlinul va avea o poziție similară și asupra summitului global de pace, dacă la reuniune nu vor fi invitați oficiali ruși.

Moscova şi Kievul nu poartă negocieri pentru oprirea conflictului izbucnit în februarie 2022 prin invazia militară rusă. Administraţia Volodimir Zelenski a prezentat, prin ”Formula pentru Pace”, o serie de condiții pentru inițierea negocierilor. Condițiile esențiale se referă la restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei prin retragerea în totalitate a trupelor ruse. În plus, Kievul cere înființarea unui tribunal care să judece crimele de război atribuite forțelor militare ruse, securizarea centralelor nucleare și garanții de securitate în spațiul euro-atlantic. La rândul său, Moscova a susținut că este dispusă la negocieri, dar a cerut Kievului să recunoască “noile realităţi teritoriale”, o referire la regiunile ocupate de forțele militare ruse.

În urmă cu un an, China a prezentat un proiect privind un „plan de pace” între Ucraina și Rusia. Beijingul a propus un armistițiu durabil și negocieri de pace, prin susținerea principiului respectării „suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale”. În același timp, China a insistat pentru tratarea cu seriozitate a „intereselor legitime de securitate ale tuturor națiunilor”, sugerând susținere pentru argumentația Rusiei în sensul garanțiilor de securitate din partea Statelor Unite şi NATO.

Foto: Profimedia

Citește și:

Explozie în apropierea unui aeroport din Yemen, după un atac cu rachete al rebelilor huthi asupra unei nave a SUA