Emiratele Arabe Unite au reușit să își schimbe temperatura. Autoritățile au „comandat” ploi pentru a domoli un val de căldură

Publicat: 19 07. 2021, 08:42
Actualizat: 19 07. 2021, 08:45
Foto: Twitter

Emiratele Arabe Unite au „comandat” ploi pentru a domoli valul de căldură. La Abu Dhabi, Dubai şi în Sharjah a plouat abundent, iar asta cu ajutorul tehnologiei cunoscute sub numele de „însămânţare a norilor”.

În mai multe regiuni din Emiratele Arabe Unite au existat temperaturi de până la 50 de grade Celsius.

Aşa-numita „însămânţare a norilor” – ”cloud seeding”, este o tehnică care permite să fie mărită cantitatea şi să existe control asupra tipului de precipitaţii prin utilizarea anumitor agenţi chimici care interacţionează cu norii.

Ploi abundente au căzut miercuri şi joi în mai multe regiuni din Emiratele Arabe Unite, inclusiv Abu Dhabi, Dubai şi Sharjah, care se aflau în mijlocul unui val de căldură cu temperaturi de până la 50 de grade Celsius timp de câteva zile.

Centrul Meteorologic Naţional din Emiratele Arabe Unite a declarat portalului Gulf News că s-au efectuat operaţiuni de ”însămânţare a norilor”, pentru a creşte precipitaţiile.

Primăvara trecută, ţara arabă a testat utilizarea dronelor, pentru a induce ploaia prin aplicarea de şocuri electrice asupra norilor, fără utilizarea substanţelor chimice.