Experții ONU acuză Israelul de fapte asociate genocidului în Fâșia Gaza
Israelul se face vinovat de „acte de genocid” împotriva palestinienilor prin distrugerea sistematică a unităților de sănătate pentru femei în timpul conflictului din Fâșia Gaza și a folosit violența sexuală ca strategie de război, au declarat experții Națiunilor Unite (ONU) într-un raport publicat joi.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a respins concluziile raportului, declarând că sunt părtinitoare și antisemite, arată Reuters.
„În loc să se concentreze asupra crimelor împotriva umanității și crimelor de război comise de organizația teroristă Hamas, Națiunile Unite aleg din nou să atace statul Israel cu acuzații false”, a spus el într-un comunicat.
Sursa citată notează că Israelul s-a retras din Consiliul pentru Drepturile Omului în februarie.
„Autoritățile israeliene au distrus parțial capacitatea de reproducere a palestinienilor din Gaza ca grup, inclusiv prin impunerea unor măsuri menite să prevină nașterile, una dintre categoriile de acte de genocid din Statutul de la Roma și Convenția privind genocidul”, a declarat Comisia Internațională Independentă de Anchetă a ONU privind Teritoriile Palestiniene Ocupate, inclusiv Ierusalimul de Est.
Aceste acțiuni, pe lângă creșterea numărului de decese în maternități, din cauza accesului restricționat la materiale medicale, constituie fapte de exterminare. Totodată, raportul arată că forțele israeliene ar fi distrus clinici de fertilizare in vitro, împiedicând, astfel, ca cetățenii palestinieni să aibă acces la servicii de sănătate reproductivă.
Raportul acuză forțele de securitate israeliene că folosesc dezbrăcarea publică forțată și agresiunea sexuală ca parte a procedurilor lor standard, cu scopul de a pedepsi palestinienii în urma atacurilor conduse de Hamas asupra sudului Israelului, în octombrie 2023.
Autoritățile neagă acuzațiile specialiștilor ONU
Israelul a respins acuzațiile.
„IDF (Armata Israeliană) are directive concrete și politici care interzic fără echivoc o astfel de conduită greșită”, a transmis misiunea permanentp a Israelului la ONU de la Geneva într-un comunicat, adăugând că procesele sale de revizuire sunt în conformitate cu standardele internaționale.
Un raport anterior publicat de Comisie în iunie 2024 a acuzat Hamas și alte grupuri armate palestiniene de încălcări grave ale drepturilor omului în atacul din 7 octombrie 2023. În martie anul trecut, o echipă de experți ai Națiunilor Unite a declarat că există „motive rezonabile pentru a crede” că violența sexuală, inclusiv violul, a fost utilizată în timpul atacului asupra Israelului.
Israelul este parte a Convenției pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, iar în ianuarie 2024, Curtea Internațională de Justiție a cerut țării să ia măsuri pentru a preveni actele de genocid în timpul războiului împotriva Hamas.
Țara nu este, însă, parte din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, care acordă instanței competența de a se pronunța asupra cazurilor penale individuale care implică genocid și crime împotriva umanității, mai arată sursa citată.
CITEȘTE ȘI:
Consilier: Benjamin Netanyahu va vizita curând Ungaria, la invitația lui Viktor Orbán
Sursa foto: Profimedia